Miliarde de la primarul Hristu, pentru o nouã faţã a comunei Cogealac

Cogealac_Cogealac_primaria.jpgPentru amenajarea drumurilor, podeţelor, a trotuarelor şi a spaţiilor verzi din comunã, Primãria din Cogealac scoate din buzunar nici mai mult, nici mai puţin decât 13 milioane de lei noi¸ ceea ce înseamnã 130 de miliarde de lei vechi. O sumã imensã, mai ales în aceastã perioadã, când bugetele autoritãţilor locale sunt şi aşa strâmtorate.

Licitaţia pentru acest contract imens va avea loc la finele acestei luni, pe 29 august, ofertele agenţilor economici putând fi depuse pânã în dimineaţa deschiderii ofertelor. Suma totalã a investiţiei provine de la bugetul local. Ofertanţii trebuie sã dovedeascã faptul cã au o cifrã de afaceri de minimum 1.000.000 lei şi sã facã dovada cã au realizat zece lucrãri similare în ultimii cinci ani, dintre care cel puţin un contract trebuie sã fie de 1.000.000 lei. Durata contractului este de 24 luni de la data ordinului de începere al lucrãrilor, dintre care 12 luni sunt aferente perioadei de execuţie şi proiectare a lucrãrilor, iar alte 12 luni aferente perioadei de garanţie a lucrãrilor, adicã pânã la încheierea procesului verbal de recepţie finalã. Garanţia de bunã execuţie pe care ofertanţii o vor achita este 10% din valoarea totalã a lucrãrii.

Aşa cum se aratã ataşat documentaţiei de atribuire, proiectantul general al lucrãrii este SC Blizzard Design SRL, firmã care, spre exemplu, a achiziţionat de la Primãria Constanţa serviciul de proiectare în faza Studiu de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţii Riviera Tomis între staţiunea Mamaia şi Portul Tomis Constanţa, în luna martie a anului trecut, pentru o sumã care depãşeşte un milion de lei, mai exact 1.170.000 de lei, fãrã TVA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

29 Mar 2024 295

Consiliul Local Municipal Constanța votează prima rectificare bugetară din acest an Se iau bani de la învățământ, protecția mediului și dezvoltare și se dau la asistență socială, cultură, recreere și religie!(DOCUMENT)

26 Mar 2024 609

Horoscop pentru vineri, 15 martie 2024. Provocările zilei vin din partea prietenilor

15 Mar 2024 666

Florin Salam, reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune. Detalii din anchetă (VIDEO)

14 Mar 2024 882

DGABuzău/Asistentă medicală reținută pentru trafic de influență

12 Mar 2024 306

Statele Unite ale Americii cer Ministerului Justiţiei din România extrădarea unui bărbat din Constanța (MINUTĂ)

11 Mar 2024 978

Primăria Constanța anunță procedura de selecție de proiecte din domeniile cultural, sportiv, tineret și social. Câți bani au fost alocați pentru 2024?

11 Mar 2024 562

Creditul rapid nebancar ca soluție de compromis

11 Mar 2024 341

Constanța Doi bărbați căutați de autoritățile din SUA pentru fraudă și spălare de bani, reținuți

08 Mar 2024 627

Flagrant! Autopsier prins când primea 600 de lei pentru cosmetizarea și îmbălsămarea unei persoane decedate

08 Mar 2024 772

Percheziții în mai multe județe, într-un dosar de înșelăciune și spălarea banilor Persoanele cercetate s-ar fi angajat să comercializeze cereale către o societate comercială din Constanța (FOTO)

06 Mar 2024 484

Înmatricularea vehiculelor se va putea realiza online, din acest an

03 Mar 2024 511

Horoscop pentru duminică, 03 martie 2024. Privește atent la relațiile cu ceilalți!

03 Mar 2024 1003

Horoscop pentru sâmbătă, 02 martie 2024. Se întrezăresc cheltuieli importante pentru una dintre zodii

02 Mar 2024 753

Horoscop pentru joi, 29 februarie 2024. Provocările zilei sunt legate de bani

29 Feb 2024 922