O asociaţie din Elveţia investeşte bani în Oltina Gheorghe Chirciu reabilitează un drum şi reconstruieşte sistemul de apă

oltina.jpgPrimarul Gheorghe Chirciu a fost votat de 47,43% dintre alegătorii cu drept de vot. Şeful autorităţii locale începe cel de-al doilea mandat cu două proiecte importante pentru localitate, unul cu susţinere bănească de la Uniunea Europeană şi un altul cu finanţare de la bugetul local. Primarul a reuşit să încheie o colaborare cu o asociaţie din Elveţia, care şi-a propus să înfiinţeze la Oltina un centru pentru situaţii de urgenţă.

În comună va începe cât de curând asfaltarea drumului Oltina - Satu Nou pe o suprafaţă de 5,5 kilometri. Reabilitarea se face prin Măsura 322, cu fonduri europene. Primarul a precizat că drumul a fost puternic afectat de inundaţii în anul 2010, iar renovarea acestuia constituie o necesitate. Gheorghe Chirciu a mărturisit că a semnat deja contractul de finanţare, urmând ca în perioada următoare să iniţieze procedura de achiziţie publică şi să comande realizarea proiectului tehnic atunci când va avea sursele de finanţare necesare. Primarul nu a aşteptat doar fondurile europene ca să dezvolte proiecte pentru localitate. Şeful autorităţii locale s-a implicat, din anul 2009, prin succesive hotărâri de Consiliu Local, să reabiliteze sistemul de apă din Oltina, cu bani de la bugetul local. Până în prezent au fost schimbaţi 3 kilometri de conductă. Gheorghe Chirciu a menţionat că alţi doi kilometri vor fi reabilitaţi anul acesta şi va mai rămâne de realizat pentru anul viitor înlocuirea a altor trei kilometri de conductă. Reabilitarea sistemului de apă a costat autoritatea locală până la această dată aproximativ 200.000 de lei.

Elveţienii au donat localităţii o maşină de pompieri

Sâmbătă a avut loc o nouă întâlnire a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Gherla din judeţul Cluj. La întrunire a participat şi Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Excelenţa sa Jean-Hubert Lebet. Primarul Gheorghe Chirciu s-a aflat şi el printre invitaţi. Prezenţa primarului la întrunire nu a fost întâmplătoare. În comuna Oltina urmează să fie înfiinţat până în anul 2015 unul dintre cele patru centre de intervenţie în situaţii de urgenţă din ţară. Chirciu a precizat că centrul începe deja să prindă contur, în acest sens localitatea a fost dotată cu o maşină de pompieri, anul viitor urmând să fie făcută o nouă donaţie. Precizăm că proiectul se derulează prin Asociaţia Operation Villages Roumains din Elveţia şi prevede amenajarea a patru centre pentru situaţii de urgenţă în localităţile Gherla, judeţul Cluj, Deda, judeţul Mureş, Livezi, judeţul Bacău, şi Oltina, judeţul Constanţa.

Primarul Gheorghe Chirciu a plecat de la întrunire şi cu un cadou din partea Excelenţei sale Jean-Hubert Lebet constând într-o broşură privind relaţiile de colaborare româno-elveţiene din ultimii 40 de ani.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 octombrie 2022

26 Oct 2022 1500

Agenția Națională de Integritate, învinsă în instanță de un fost primar din județul Constanța!

12 Jul 2022 2237

Fostul primar de la Oltina, în așteptarea verdictului instanței pentru procesul cu Agenția de Integritate

29 Jun 2022 1475

Fostul primar de la Oltina, Gheorghe Chirciu, dat în judecată de fostul angajator

19 Feb 2022 2708

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 decembrie 2021

09 Dec 2021 1464

#DobrogeaDigitală Parohia Satu-Nou, comuna Oltina. Biserica veche își serbează hramul de Înălțare

10 Jun 2021 4994

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității-decizie pentru Gheorghe Chirciu fost primar al comunei Oltina

17 Oct 2020 3789

#alegerilocale2020 Primarul fără antecameră și secretară există! L-am descoperit la Oltina în județul Constanța. Vă invităm să-l cunoașteți!

10 Sep 2020 5481

Doi constănțeni au deschis o firmă nouă, care se va ocupa de „activități de protecție și gardă”

01 Aug 2020 1972

Mesaj de interes public Primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu - „Lumea să aibă grijă, să se ferească de ce este mai rău”

30 Mar 2020 2029

Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian își reface stocurile de azotat de amoniu (document)

17 Mar 2020 2824

Şedinţă ordinară la Consiliul Local Oltina cu niciun proiect de hotărâre aprobat

20 Oct 2016 1973

Şedinţă ordinară la Consiliul Local Oltina (document)

13 Oct 2016 2004

Curtea de Apel Constanţa, decizie împortantă privind primarul din Oltina Gheorghe Chirciu

01 Jul 2016 3134

Nicolae Anghel, de la Castelu, al patrulea primar din Constanţa lăsat fără mandat de prefectul Ion Constantin

17 Nov 2015 7598