Primăria Cuza Vodă a primit bani pentru finalizarea Măsurii 322 Se construieşte staţia de epurare şi se termină asfaltarea străzilor

Cuza_Voda_Eugen_Dumitru_04.jpgDupă o perioadă îndelungată în care lucrările de extindere a canalizării şi de finalizare a asfaltării străzilor în comună au fost stagnate, zilele trecute, administraţia locală din Cuza Vodă a primit banii pentru terminarea lucrărilor.

„Am primit banii, urmează să se continue lucrarea. Dacă timpul ne va permite, până la finele anului vom termina de pus în aplicare Măsura 322", spune primarul Eugen Dumitru. Edilul comunei precizează că pentru încheierea Măsurii 322 trebuie să se mai realizeze staţia de epurare şi să se asfalteze 1.800 de metri liniari de străzi. Contractul este continuat de acelaşi constructor care a câştigat iniţial licitaţia, SC Interconstruct SRL, dar lucrările au stagnat din lipsa banilor. Problema cea mai mare rămâne însă finalizarea grădiniţei şi a şcolii din comună, pentru care mai sunt de primit de la Guvern 880.000 de lei, din care 700.000 pentru grădiniţă şi 180.000 de lei pentru şcoală. „Cu eforturile noastre am reuşit să punem o fosă septică şi probabil ne vom ocupa şi de montarea centralei termice. Vreau ca după vacanţa de iarnă a copiilor să o pot da în folosinţă. Mai rămân apoi, la primăvară, lucrări mai mărunte pentru însămânţarea gazonului", spune primarul. Acestuia îi este teamă că firma care s-a ocupat de lucrări va cere în instanţă banii şi există toate şansele să blocheze conturile Primăriei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 985

Primăria Cuza Vodă, județul Constanța, vinde un teren extravilan în suprafață de aproximativ 30.000 mp

23 Apr 2024 316

Primăria comunei Cuza Vodă, județul Constanța, concesionează trei terenuri. Unde sunt situate?

21 Apr 2024 783

Imobile scoase la vânzare de Primăria Cuza Vodă, județul Constanța. Iată unde sunt situate

19 Apr 2024 552

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 847

Construită în perioada interbelică Fosta Franzelărie Automată de Lux din Constanța se vinde. Proprietarii cer aproape jumătate de milion de euro - VIDEO

18 Apr 2024 697

Comuna Cuza Vodă organizează licitaţie publică pentru suprafeţe de teren extravilan

18 Apr 2024 263

Consiliul Local Cuza Vodă organizează licitaţie publică pentru suprafeţe de teren intravilan/extravilan

18 Apr 2024 279

Știri Constanța Mădălin, polițistul erou care a contribuit la găsirea unui copil dispărut în Cuza Vodă

16 Apr 2024 1120

Cumpărări directe Constanța Primăria Cuza Vodă investește în întreținerea străzilor împietruite din comună. Iată firma câștigătoare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 704

Cumpărări directe Constanța Primăria Cuza Vodă investește în echipament sportiv (DOCUMENT)

13 Apr 2024 626

Cumpărări directe Constanța Creative & Innovative Management, contract cu Primăria Cuza Vodă. Iată care este obiectul achiziției! (DOCUMENT)

13 Apr 2024 575

Fermă agrozootehnică, înființată de Biograins Cuza Vodă Cooperativa Agricolă în județul Constanța

11 Apr 2024 1212

Biciclist rănit, în urma unui accident rutier în Constanța

10 Apr 2024 815

Cumpărări directe Constanța Contract de servicii de amenajare și întreținere spații verzi încheiat de Primăria Cuza Vodă (DOCUMENT)

09 Apr 2024 586