Primarii liberali din Constanţa se consolează după ieşirea PNL de la guvernare „Nu a murit nimeni”

Ieşirea PNL de la guvernare a iscat numeroase controverse printre liberali. O parte dintre aceştia s-au declarat nemulţumiţi de faptul că liderii USL nu au ajuns la consens, în vreme ce alţii au răsuflat în sfârşit uşuraţi, spunând că a venit timpul ca PNL-ul să pună punct unui lung şir de compromisuri.
Ce spun primarii liberali constănţeni despre „debarcarea” partidului lor de la guvernare? Au regrete, obiecţii? Sau, din contră, sunt mulţumiţi pentru că nu mai sunt parte dintr-o alianţă inechitabilă?
 
„Aveam de pierdut la guvernare”
 
„Eu nu am fost de acord niciodată cu o alianţă contra naturii, fiindcă ea naşte monştri”, spune primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan. În opinia liberalului, proiectul USL trebuia dus până la capăt, nu întrerupt brusc pe parcurs. „Nu mă bucură deznodământul, dar această ruptură a fost provocată. Lucrurile au fost împinse special pentru a ajunge în acest punct”, a menţionat Moldovan.
Gospodarul-şef afirmă, de asemenea, că este foarte probabil ca faptul că PNL a ieşit de la guvernare să îi afecteze pe primarii liberali. „Sper, totuşi, să nu se întâmple asta. Deşi vor fi unele influenţe mai mult sau mai puţin negative legate de primirea fondurilor guvernamentale. Dar chiar şi aşa, în condiţiile date, era greu să rămânem alături de PSD. Aveam de pierdut la guvernare mai mult decât pierdem în opoziţie”, a conchis Gheorghe Moldovan.
 
„Nu ne-a avantajat deloc”
 
Primarul din comuna Valu lui Traian, Florin Mitroi, nu pare să aibă vreun regret după ruperea USL. „Nu am beneficiat de nimic, în calitate de primar PNL, atunci când am fost la guvernare. Absolut nimic. Nu ne-a avantajat deloc. Mi-e scârbă de ce se întâmplă”, explică Mitroi. Şeful administraţiei publice locale din Valu lui Traian spune totodată că proiectele aflate în derulare în comună vor fi finalizate fără îndoială. „Rezolv toate problemele şi îmi ţin toate promisiunile făcute oamenilor din Valu lui Traian”, a precizat liberalul.
 
„Am prevăzut acest viitor sumbru”
 
Şi primarul din Oltina, liberalul Gheorghe Chirciu, spune că răsuflă uşurat după cele mai recente evenimente de pe scena politică. „Eu nu de ieşirea PNL de la guvernare am fost nemulţumit, ci de intrarea partidului la guvernare, alături de PSD. Am prevăzut acest viitor sumbru, mai ales la noi în judeţ”, a declarat Chirciu. Primarul a subliniat că nu a avut niciun avantaj atâta timp cât PNL s-a aflat la guvernare. „Bani de la Guvern au venit doar atunci când a fost Tăriceanu. Acum nu am primit nimic. Ne vom adapta, ne vom descurca, nu am nicio îndoială”, a adăugat Gheorghe Chirciu.
În final, gospodarul-şef a precizat că şi activitatea sa la conducerea Primăriei Oltina nu va suferi nicio modificare. „Nu mă afectează în niciun fel. Îmi voi vedea de treabă ca şi până acum”, susţine liberalul.

 
„Nu prea au existat fonduri de la Guvern”
 

„Au mai fost partide şi primari în opoziţie. Nu a murit nimeni”, consideră primarul din Techirghiol, liberalul Adrian Stan. Edilul-şef nu se declară deloc îngrijorat după destrămarea USL şi ieşirea partidului său de la guvernare: „Nu cred că voi avea probleme, pentru că în ultimii doi ani nu au prea existat fonduri de la Guvern, prin urmare...”, declară Adrian Stan.
În opinia sa, 2014 este oricum un an greu, dat fiind faptul că vor fi organizate atât alegeri europarlamentare, cât şi prezidenţiale, „iar primarii duc greul, deşi atunci când vine vorba despre decizii precum cea privind ieşirea de la guvernare ei sunt ultimii întrebaţi”.
Primarul din Techirghiol este de părere că nu mai avea rost ca PNL să funcţioneze alături de PSD atâta timp cât social-democraţii nu intenţionează să susţină candidatura lui Crin Antonescu, liderul liberal, la prezidenţiale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe afirmă că nu a contactat primarii liberali, nici direct, nici prin emisari!

17 Mar 2024 1028

ZIUA LIVE. Florin Mitroi „Nu voi face eu anunțul referitor la o potențială candidatură. Partidul va stabili cine candidează. Și alți colegi stau bine în sondaje”! (VIDEO)

23 Jan 2024 1618

ZIUA LIVE Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi - „Comuna Valu lui Traian este în plină dezvoltare și cea mai frumoasă din județul Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 2351

ZIUA LIVE. Anul electoral 2024. Mize și scenarii pentru Constanța!

22 Jan 2024 1284

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Decesul lui Gheorghe Moldovan, este o pierdere imensă pentru noi toți, dar mai ales pentru familie și pentru locuitorii comunei Albești”

05 Feb 2023 2500

Cum arată mașina implicată în accidentul de la Neptun! Primarul comunei Albești, județul Constanța, decedat în accident (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 7990

Primarul PNL al comunei Albești, județul Constanța, Gheorghe Moldovan, decedat în accidentul de la Neptun (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 18877

A fost stabilită data Consiliului Naţional al PNL, unde Vergil Chițac ar putea deveni vicepreședinte pe domeniul Apărării

13 May 2022 2938

Ordin pe unitate. Primarii și viceprimarii liberali, promotori ai campaniei de vaccinare împotriva Covid 19

27 Apr 2021 3086

Candidaturile lui Vergil Chiţac şi Mihai Lupu ajung astăzi pe masa Biroului Permanent Naţional al PNL

09 Mar 2020 3388

Constanţa. Consilierii judeţeni liberali vor să medieze relaţiile dintre primării şi ENEL în situaţiile de urgenţă din sezonul rece

13 Dec 2017 2920

Vasile Blaga i-a urat copilului Alinei Gorghiu să nu se facă politician

17 Sep 2016 3272

Declaraţiile de avere ale liberalilor care vor să devină primari de comune în judeţul Constanţa (documente)

03 Jun 2016 4177

Primăria Grădina, cedată de PNL Constanţa!? Liberali cu aspiraţii de primar în localităţile judeţului

26 May 2016 3357

Mai mulţi primari liberali, primii pe lista consilierilor judeţeni propuşi de PNL

24 Apr 2016 2659