Reabilitarea alimentării cu apă, prioritatea Primăriei Mereni

Mereni_primar_Gheorghe_Chiriac.jpgAdministraţia locală din Mereni are o serie de proiecte de investiţii pe care nu le-a putut realiza din cauza faptului că statul a stopat finanţarea.

Două dintre acestea se referă la alimentarea cu apă a localităţilor Mereni şi Osmancea. "La Mereni, reţeaua de apă trebuie extinsă şi reabilitată, iar la Osmancea doar reabilitată. Ambele investiţii trebuiau finanţate prin Ordonanţa 7, însă statul a întrerupt finanţarea", ne-a declarat primarul comunei Mereni, Gheorghe Chiriac. Valoarea totală a celor două investiţii este de aproximativ 12 miliarde de lei vechi. Pentru lucrările de alimentare cu apă a satului Osmancea a avut loc şi procedura de achiziţie, fiind selectat şi constructorul, însă nu au putut fi demarate din cauza lipsei banilor.
Tot în Osmancea, autoritatea locală din Mereni intenţionează să construiască şi o grădiniţă, însă motivul pentru care investiţia nu a demarat este acelaşi: lipsa alocării fondurilor de către stat. "Proiectul privind construirea grădiniţei a fost depus la Ministerul Educaţiei, însă nu ni s-au alocat bani. Grădiniţa urma să fie construită între cămin şi biserică, lângă şcoală, fiind proiectată cu două săli de clasă", a afirmat primarul Chiriac. Până la construirea unei noi instituţii de învăţământ preşcolar, copiii din satul Osmancea merg la grădiniţă în clădirea şcolii, care a fost reabilitată în urmă cu doi ani.
Un obiectiv de investiţii important pentru comunitatea locală din Mereni este şi electrificarea cartierului nou. Proiectul a fost depus spre finanţare la Ministerul Administraţiei şi Internelor, însă acolo s-a împotmolit. Prin alimentarea cu energie electrică a acestui cartier vor fi scoase din beznă aproximativ 250 de gospodării. "Sunt câteva familii din Mereni care locuiesc permanent acolo, restul fiind şi case de vacanţă. Unii au găsit singuri soluţii de producere a energiei electrice. Un localnic şi-a pus turbină eoliană. A dat 10.000 - 15.000 de euro pe ea, însă nu toţi au această posibilitate", ne-a declarat primarul Gheorghe Chiriac, adăugând că pentru realizarea reţelei electrice în acel perimetru are nevoie de 16 miliarde de lei vechi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 mai 2023

09 May 2023 1412

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 septembrie 2022

08 Sep 2022 2086

O eșuare… perfectă!

02 Apr 2021 4667

Doliu în IPJ Tulcea! S-a stins din viață colonelul în rezervă Gheorghe Chiriac

23 Mar 2021 1874

Ani de judecată pentru aproape zece hectare de teren Codruţ Cătălin Deji, în aşteptarea ultimei decizii! (document)

16 May 2016 4712

Comunicat de presă - PNL

14 Sep 2015 2099

Proiect eolian din Constanţa, desfiinţat

23 Apr 2015 2715

Curtea de Apel a decis - primarii de la Limanu şi Mereni au scăpat de incompatibilitate

13 Mar 2015 2198