Victor Daramus - baron de Dropia

deschidere_sate.jpgFostul colonel de securitate şi-a încropit un ranch într-unul dintre cele mai sărace sate din judeţ

Dropia este un cătun uitat de lume, renumit doar prin sărăcia lucie a locuitorilor, pe care-i numeri pe degete. De ceva vreme, satul are însă un localnic ce îl scoate din anonimat.

Numele lui este pe buzele tuturor celorlalţi localnici, atâţia câţi sunt, care vorbesc despre el ca despre un adevărat stăpân al domeniului. Majoritatea sătenilor sunt angajaţi la gospodăria noului latifundiar de Dropia. N-au mai văzut aşa desfăşurare de forţe în satul lor de când sunt. Just lucru: omul s-a pus pe treabă, vrea să facă pământurile să rodească şi, clar are şi cu ce. Cel care şi-a pus ambiţia să transforme Dropia - un sat izolat şi sărac - într-un pământ al făgăduinţei este nimeni altul decât Victor Dărămuş, fost colonel de securitate. Proprietarul de terenuri din Dropia este chitit să scoată bani şi din piatră seacă, doar se pricepe la asta, fiind un om de afaceri cu dare de mână. Cât priveşti cu ochii, terenurile de pe coastă sunt ale lui Victor Dărămuş. A cumpărat în urmă cu trei ani nu mai puţin de 70 de hectare la Dropia. Deci a luat teren, nu s-a încurcat doar cu o palmă de pământ, eventual pentru o casă de vacanţă. Este de mirare însă, cum un bucureştean de talia lui Victor Dărămuş a ales din toate colţurile judeţului Constanţa, tocmai această aşezare, despre care mulţi constănţeni nici nu ştiu că există.

foto_conac.jpgFostul „agent secret" şi agricultura

A cumpărat nu mai puţin de patru case şi terenul împrejmuitor, pe care a căzut şi o baltă, unde s-a apucat să facă piscicultură. În satele învecinate, oamenii vorbesc despre stăpânul de la Dropia, despre ferma bogată în animale şi păsări, despre culturile întinse şi despre heleşteu. Venirea lui Dărămuş la Dropia a fost ca o mană cerească, atât pentru săteni, cărora le-a dat de muncă la el la fermă, cât şi pentru administraţia locală a comunei Tortoman, de care aparţine satul. Dacă în urmă cu câţiva ani satul părea părăsit - ai fi putut crede că nu este locuit de nimeni - acum se vede ceva vânzoleală. Lumea trebăluieşte de dimineaţă şi până seara la ranch-ul lui Victor Dărămuş, cât şi pe culturile proaspăt înfiinţate. Gospodarul are o crescătorie de capre, intenţionând ca pe viitor să dezvolte şi o mică fabrică de procesare a laptelui. În bătătură mai are şi o mulţime de păsări, de care văd tot oamenii din sat, desigur sub atenta coordonare a lui Victor Dărămuş, care este nelipsit de la Dropia. Afaceristul a angajat chiar şi un medic veterinar care să supravegheze orătăniile. Ca o fermă ce se respectă, nu putea lipsi de acolo paza. Proprietatea se află sub atenta monitorizare a firmei SC Davi Security SRL, care îi aparţine - v-aţi prins - tot lui Victor Dărămuş. Aşa cum am spus mai devreme, te miri că un fost „agent secret", obişnuit cu viaţa palpitantă şi cu un mediu aglomerat, alert, cum este cel al Bucureştilor, a venit să se aşeze tocmai la Dropia. Însă, având în vedere că omul are pe lângă el cam tot ce-i trebuie, nu mai pare o aşa mare minune.

Cum ieşi din fermă, în faţa ochilor se întinde o livadă pusă de mâna lui Victor Dărămuş şi a oamenilor pe care i-a tocmit. Vişini, caişi, meri, peri au fost cultivaţi cu grijă pentru a face roade în câţiva ani. Din grădină nu lipseşte mai nimic: roşii, ardei, spanac, ridichi, pepeni - sunt îngrijiţi de dimineaţă până seara de către săteni.

foto_helesteu.jpgConacul „bântuit" de pe malul heleşteului

Heleşteul nu a devenit încă productiv, însă are puiet: câteva zeci de mii de peşti, după cum am aflat chiar de la proprietar. Domeniul lui Dărămuş are şi o aură de mister şi oarecare romantism, cum îi şade bine oricărui conac. Pe malul heleşteului tronează o casă veche, cu arhitectură specifică vremurilor în care a fost construită, asupra căreia nu s-a intervenit. Se vede că imobilul a fost părăsit demult. Are un aer de casă bântuită, cu geamuri sparte, tocuri scoase din balamale şi pereţi fisuraţi, însă tufa de trandafiri ce o străjuieşte arată că nu şi-a pierdut total suflul şi că ar mai putea fi readusă la viaţă. Victor Dărămuş are un plan şi pentru ea. „Vreau să o integrez într-un proiect agroturistic. Aş putea face un club, unde cei care vin aici să-şi petreacă timpul", ne-a declarat el.

Primarul comunei Tortoman, Lucian Chitic, este de părere că investiţia de la Dropia va ajuta la dezvoltarea aşezării, prin locurile de muncă ce se creează pentru localnici şi prin schimbarea la faţă a zonei.

ferma_victor_daramus.jpgAfacerile lui Dărămuş

Întrebat cum se face că a ales să investească la Dropia, Victor Dărămuş ne-a declarat: „Este un act de curaj să faci ceea ce m-am apucat să fac eu aici cu posibilităţile existente". El a adăugat însă, că s-a simţit atras de Dropia şi de posibilitatea de a-şi încropi o microfermă şi o casă unde să-şi primească prietenii. Afaceristul este cunoscut în principal datorită contractelor pe care firmele sale le-au încheiat cu statul. Presa vremii relatează că Dărămuş a avut de-a lungul timpului contracte pentru asigurarea pazei la multe obiective strategice de stat: conductele Petrotrans, Oil Terminal, reactoarele de la Cernavodă, Administraţia Canalelor Navigabile etc. Una dintre cele mai bănoase colaborări este cea cu Societatea Naţională Nuclearelectrica SA Cernavodă, care durează de ani buni. Potrivit datelor oficiale, furnizate de Registrul Comerţului, Victor Dărămuş mai este asociat şi în D&D Shipping International SRL, Midali Invest Electric SRL, Agenţia de Investigaţii Davi SRL, Davi Advertising SRL, Alexem Consulting SRL, Euro Benefit SRL şi Rom Security Trading SRL. Dintre acestea, D&D Shipping International SRL, Agenţia de Investigaţii Davi şi Davi Advertising şi-au suspendat temporar activitatea, iar Euro Benefit SRL este în lichidare. Prin fiica sa, Emilia Bora, Victor Dărămuş a înfiinţat în 2009 la Dropia, SC Prospero Trust Dropia SRL, cu activităţi auxiliare pentru producţia vegetală, care administrează ferma despre care vorbim. Societatea a încercat să acceseze fonduri europene, prin Măsura 312 - „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi", pentru achiziţia de utilaje agricole, însă proiectul său nu a fost finanţat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

pitu

25 Apr, 2017 10:44

VIND 4000 MP IN COMUNA DROPIA.PRETUL ZONEI.

george

11 Jun, 2010 14:59

bravo domnu Daramus. nu sunt multi nebuni care ar face asa ceva. va felicit

Articole asemanatoare

Fosta conducere a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, achitată în primă instanță! Contestația DNA, amânată

29 Jan 2023 1687

Foștii șefi ai Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, trimiși în judecată de DNA, achitați! Noul termen în apel, la anul

29 Oct 2022 1611

Fosta conducere a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, achitată! Anunțul Curții de Apel Constanța

23 Mar 2022 2227

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 7 septembrie 2021

09 Sep 2021 3513

Iazul fostului colonel de securitate Dărămuș, situat în localitatea Dropia este verificat de Consiliul Județean, la solicitarea Prefecturii Constanța

14 Aug 2021 4845

Ce spune legea despre achitarea foștilor șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă

20 Feb 2021 2674

Licitaţie publică pentru valorificarea bunurilor Davi Protect Comp SRL. Legăturile cu fostul colonel de securitate Victor Dărămuş

13 Feb 2017 3791

„Lucrătura“ DNA Constanţa Conducerea Centralei Nucleare de la Cernavodă, trimisă în judecată

18 Mar 2016 3082

UPDATE - Ionel Bucur şi Elena Negulici, directorii Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, trimişi în judecată de DNA Constanţa

17 Mar 2016 3712

Creditorii societăţii Davi Security, deţinută de fostul colonel de securitate Victor Dărămuş, convocaţi în şedinţă

03 Feb 2016 6347