Litoral Tv Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii dispune de un birou de mediere

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii vine în sprijinul angajaților. Începând cu 1 septembrie s-a deschis un birou de mediere pentru angajați. Serviciile acestui birou se adresează în special celor care doresc să-şi recupereze salariile.

„ Începând cu 1 septembrie, în cadrul Patronatului IMM Constanța funcționează un birou de mediere. Demersurile pentru constituirea aceastuia au început încă din luna februarie. Deja avem o primă misiune de mediere la un hotel din Mamaia care a intrat în litigiu de muncă cu angajații săi. Am contactat angajații acestui hotelier și le-am pus la dispoziție servicii gratuite pentru ca să aplanăm acest conflict de muncă.”  a declarat Iulian Gropoșilă,  preşedintele patronatului IMM.

Un prim caz este pe cale să își găsească rezolvarea iar alte 6 cazuri și-au exprimat intenția de a participa la mediere.
„ La acest moment și-au exprimat intenția de a participa  la procesul de mediere un număr de șase angajați. În total, urmează să vedem pentru că procesul este în derulare.„  a mai spus Iulian Gropoșilă,  președintele patronatului IMM.
Prin mediere puteți rezolva o dispută cu unul din parteneri în mai puțin de 2-3 luni. Cu sprijinul mediatorului se pot găsi soluțiile cele mai bune pentru ambele părți.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Chițac și-a luat și consilier personal cu atribuții pe mediul de afaceri

15 Dec 2020 1991