Litoral TV Dobrogea Karate Cup, la Constanța

Constanța se pregătește să organizeze prima ediție a turneului Dobrogea Karate Cup, competiție națională la care și-au anunțat participarea peste 400 de sportivi din 17 cluburi, plus lotul național de juniori. În preambulul acestui eveniment, organizatorii au programat o întâlnire cu presa. Gabriel Popescu, președintele clubului organizator și-a exprimat convingerea că inițiativa sa se va bucura de un real succes.

“Avem lângă noi invitați deosebiți, pe domnul Băroiu, președintele Federației Române de Karate, domnul  Adrian Ghinea, vicepreședintele federației și pe domnul Mihai Orzan, director executiv al Direcției Județene pentru Tineret și Sport Constanța. Dobrogea Cup  este la prima ediție dar vă asigurăm că vor urma și alte ediții de o amploare mai mare.  Sperăm ca, pe viitor, această  competiție să devină una internațională.” a declarat Gabriel Popescu, președinte Karate Dinamic Club.

Prezenți la Constanța pentru acest eveniment, Președintele și Vicepreședintele Federație Române de Karate, Lucian Băroiu și Adrian Ghinea i-au asigurat pe organizatori de tot sprijinul forului național.
„Pentru mine este o onoare să fiu invitat aici, la acaestă competiție.” a spus Lucian Băroiu, președinte FRK .

„Cu toate că am fost invitați aici cam târziu, am venit cu lotul național de karate juniori și U21 care se află în pregătire la Otopeni. Am considerat concursul ca o verificare în vederea participării la Campionatul Internațional de Karate din Spania.” a afirmat Adrian Ghinea, vicepreședinte FRK.

Ca de fiecare dată, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret se implică major în organizarea competiției.

„ Sunt convins că această organizare va avea o deschidere mai mare către public, mai ales că nu este o organizare clasică într-o sală de sport.” a precizat Mihai Orzan, director executiv DJTS Constanța.
Întrecerile vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 11.00, în parcarea unui Mall din Constanța și vor dura până seara. Sunt programate întreceri la Masculin și Feminin, la toate categoriile de vârstă. Cei mai mici competitori au 5 ani, iar cei mai vârstnici 40. Se va lupta la două stiluri Kata și Kumite.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANM Meteorologii anunță iar o răcire a vremii. Cum va fi în Dobrogea în perioada 6-19 mai 2024?

06 May 2024 102

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 361

UPDATE Incendiu într-un apartament în municipiul Constanța. Pompierii intervin

06 May 2024 576

O mașină a intrat în peretele unei case, în municipiul Constanța

06 May 2024 356

Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea Iată ce consumatori din județul Constanța rămân fără curent miercuri, 8 mai

05 May 2024 2054

UPDATE. Constanța Incendiu la un apartament din Mangalia. Intervin pompierii

05 May 2024 537

Cumpărare Directă Constanța ABADL a atribuit un contract societății Iridex Group Salubrizare SRL. Ce prevede acesta (DOCUMENT)

05 May 2024 457

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 403

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Carolinei Georgeta Tocariuc, inspector la Comuna Grădina (DOCUMENT)

05 May 2024 402

Tragedie! Biserică mistuită de flăcări în noaptea de Înviere! (GALERIE FOTO)

05 May 2024 811

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 1787

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 732

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 358

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 364

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 347