Litoral TV Zilele Recoltei, o tradiție la Năvodari

Autoritățile locale din Năvodari au păstrat și în acest an tradiția de a organiza Zilele Recoltei. Ca în fiecare an cei mai vestiți producători, sosiți de peste tot din țară, au scos la vânzare cele mai bune produse, obținute natural. Și în acest an, prețurile sunt accesibile, mai ales că se si negociază.
Legume bio, fructe pe alese, brânzeturi tradiționale și produse din carne, toate sunt expuse spre vânzare la târgul organizat special de Zilele Recoltei, la Năvodari. Cei mai iscusiți producători atrag rapid interesul clienților interesați să își pregătescă provizii pentru iarnă.
Legumele s-au vândut cel mai bine, însă nici brânza veche din lapte de vaci sau cârnații tradiționali, nu au rezistat prea mult pe raft.
Principala atracție a târgului este un producător de must, care își prepară marfa chiar la fața locului, sub privirile clienților. Îndrăgostit de ceea ce face, producătorul vinde licoarea dulce, la un preț modic de numai opt lei litrul, astfel încât toți doritorii să poată cumpăra.
Zilele Recoltei se vor încheia pe 28 septembrie, însă până atunci toată lumea este așteptată la cumpărături.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revista presei locale

23 Sep 2017 2403

Revista presei locale

29 Sep 2014 2382

O nouă ediţie de succes a Zilelor Recoltei la Năvodari (galerie foto)

29 Sep 2014 2292

Revista presei locale

23 Sep 2014 2365

Invitaţie la distracţie Primăria Năvodari pregăteşte „Zilele Recoltei“

23 Sep 2014 4110