Un dosar numit “Șpagă la Bac”

Dosarul șpăgii la BAC de la Liceul din Mangalia a ajuns într-o nouă fază. Opt cadre didactice, doi elevi și doi părinți au fost trimiși în judecată pentru luare, respectiv dare de mită. Între timp, reputația liceului a scăzut atât de mult încât elevii din Mangalia și localitățile învecinate evită sa se mai înscrie aici. Conducerea unității de învățământ spune că profesorii vinovați nu erau din liceu, iar școala nu își merită renumele prost cu care s-a ales după acest scandal.

Procurorii anticorupție au audiat toate părțile implicate. 23 elevi, dar și întreaga comisie de Bacalaureat de la Liceul Tehnologic Ion Bănescu din Mangalia au fost pe lista suspecților. Ancheta penală a scos la iveală faptul că opt profesori, în frunte cu un cadru universitar, au luat mită pentru a furniza subiectele rezolvate la proba de chimie. Președintele comisiei de bacalaureat, Gheorghe Amza, a fost arestat pentru 29 zile pentru că a primit suma de 3.000 de euro, plus contravaloarea cazării într-un hotel din Saturn, în cuantum de 1800 lei, şi bani pentru mesele zilnice.
„Povestea aceasta cu BAC-ul a venit în momentul în care noi încercam să câștigăm un proiect care ne-ar fi adus nouă, ca instituție, 45.000 de lei, bani cu care încercam să montăm niște panouri fotovoltaice și să asigurăm iluminarea și irigarea curții școlii”, a declarat Corina Mihalache, directorul Liceului “Ion Bănescu”.
Pe lângă banii primiți de președintele comisiei, șpaga strânsă de profesorii din comisia de Bacalaureat ajunge la 9.000 lei, conform rechizitoriului întocmit de procurori. Întregul dosar va fi judecat de magistrații Tribunalului Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria și Consiliul Local Mangalia, mesaj de Paște

04 May 2024 180

Primăria Mangalia, județul Constanța, scoate la vânzare un imobil într-o licitație publică

03 May 2024 493

Poșta Română se va ocupa de serviciile poștale ale Primăriei Mangalia (DOCUMENT)

03 May 2024 426

Știri Constanța Amenzi în Vama Veche! Ce a constatat Poliția

03 May 2024 540

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 432

În județul Constanța Sportiva Ana Andreea Beatrice va deveni cetățean de onoare al Mangaliei

03 May 2024 382

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 632

Șofer beat depistat în trafic pe strada Portului din Mangalia. Ce alcoolemie avea bărbatul

02 May 2024 453

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în Mangalia. Iată cu ce se ocupă Badber Nav SRL

02 May 2024 490

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 395

Alegeri Locale Constanța 2024 Judecătoria Mangalia a admis contestația lui Remus Birică

02 May 2024 374

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 394

Cumpărări directe Constanța I & M Polux SRL livrează Primăriei Mangalia cărucioare de cumpărături (DOCUMENT)

01 May 2024 347

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 332

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia cumpără smartlab cu 100.000 de euro, prin PNRR (DOCUMENT)

01 May 2024 507