Alte 5 judeţe îşi extind sistemele de alimentare cu apă şi canalizare prin PNDI

Alte 5 judeţe îşi extind sistemele de alimentare cu apă şi canalizare prin PNDI

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat licitaţia publică deschisă pentru proiectarea şi execuţia a 39 de sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate şi 60 de sisteme de alimentare cu apă al unor localităţi din judeţele: Alba, Galaţi, Ilfov, Dâmboviţa şi Tulcea. Lucrările se vor derula în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (vezi Anexa). Valoarea estimată pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de 284.732.803 lei fără TVA.
Durata maximă de proiectare a lucrărilor este de o lună pentru fiecare obiectv de la data ordinului de începere a proiectarii şi 12 luni pentru fiecare obiectiv de la data ordinului de începere a execuţiei. Ofertantul câştigător va realiza toate studiile de teren necesare proiectării şi execuţiei lucrărilor, costurile pentru acestea vor fi cuprinse în oferta financiară a respectivului obiectiv.
Criteriul de atribuire al contractului este cel mai mic preţ. Valoarea estimată defalcată pentru fiecare judeţ este: Alba – 86.816.600 lei, Galaţi – 53.687.545 lei, Ilfov – 39.792.194 lei, Dâmboviţa – 59.818.184 lei, Tulcea – 44.618.280 lei.
În termen de 30 de zile de la semnarea contractului, operatorul economic declarat câştigător are obligaţia de a prezenta autorităţii contractante dovada că dispune de surse de finanţare (extras de cont dacă finanţarea e asigurată din surse proprii sau angajament ferm al finanţatorului în cazul în care acesta apelează la alte surse de finanţare). Plata contractului se va face începând cu 2013 în limita creditelor aprobate.
Mai multe informaţii despre procedură pot fi găsite la adresa www.e-licitatie.ro.

***

Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) finanţează lucrările importante de dezvoltare a infrastructurii (reparaţii de drumuri comunale şi judeţene, construcţia de creşe şi grădiniţe etc.) prin credit-furnizor. Metoda de finanţare presupune că o societate care doreşte să participe la program, respectând legislaţia în vigoare, realizează lucrările cu fonduri proprii, urmând ca statul să plătească aceste investiţii ulterior, în perioada 2013 – 2020. MDRT invită toate societăţile interesate de participarea la acest program să se înscrie la licitaţiile care sunt anunţate prin sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP).

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Școala Gimnazială Nr. 10 „Mihail Koiciu” Constanța, licitație deschisă pentru lucrări de reparații a doua săli de clasă (DOCUMENT)

19 May 2024 190

Licitații Constanța Primăria Cobadin, licitație deschisă pentru execuția lucrărilor pentru implementarea investiției publice (DOCUMENT)

19 May 2024 229

Cumpărări directe Constanța Primăria Fântânele investește în creșterea eficienței energetice a sistemului IP din comună (DOCUMENT)

19 May 2024 207

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia investește în lucrări de intervenții pe domeniul public (DOCUMENT)

19 May 2024 260

Alte două licitații au fost anulate CJC vrea să doteze cu mobilier Mormântul pictat de tip hypogeu

19 May 2024 400

Licitații Constanța Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA, contract cu firma deținută de familia Bosînceanu (DOCUMENT)

16 May 2024 617

Licitații Constanța Achiziție de aproape 550.000 de euro a Șantierului Naval Mangalia. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

16 May 2024 603

Licitații Constanța Primăria Mangalia investește peste 2,6 milioane de euro în creșterea eficienței energetice a Liceului Callatis (DOCUMENT)

14 May 2024 581

Bursa Română de Mărfuri, Terminalul Constanța, vinde vagoane, materiale refolosibile feroase și neferoase și cumpără robineți (DOCUMENTE)

13 May 2024 451

Licitații Constanța Primăria Cernavodă vinde trei terenuri. Iată care sunt acestea

13 May 2024 1352

Primăria comunei Corbu, județul Constanța, bate palma cu o firmă pentru eficientizarea sistemului de iluminat public (DOCUMENT)

10 May 2024 1720

Licitații Constanța SRCF Constanța închiriază spații și terenuri (DOCUMENT)

10 May 2024 402

Cumpărări directe Constanța Primăria Independența investește în construirea unui podeț pe strada Bradului din localitate (DOCUMENT)

10 May 2024 381

Cumpărări directe Constanța Primăria Independența investește în construirea unui podeț în localitatea Tufani (DOCUMENT)

10 May 2024 347

RAR cumpără servicii de curățenie pe doi ani pentru cele 21 de reprezentanțe, inclusiv Constanța. Contract estimat la peste patru milioane de euro (DOCUMENT)

09 May 2024 385