Anunţuri 23 martie 2012

cruce.jpgCu adâncă durere în suflet, am aflat de trecerea în nefiinţă a unui prieten drag, Emil Trandaş. Profesionist adevărat, fost director al finanţelor publice constănţene, nea Emil a fost timp de decenii unul dintre cei mai apropiaţi finanţişti, el fiind numit Cetăţean de Onoare al Constanţei. Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Radu-Ştefan Mazăre, primar al municipiului Constanţa

Familia anunţă cu durere în suflet trecerea în nefiinţă a iubitului nostru Trandaş Emil. Trupul neînsufleţit este depus la Casa Albastră. Înmormântarea are loc astăzi, ora 14.00, la Cimitirul Central.

Sfâşiaţi de durere, soţia Nina, fiul Dorin, nepoata Corina Iulia şi nora Micaela Preda anunţă trecerea în nefiinţă, după o grea suferinţă, a scumpului lor soţ, tată, bunic şi socru, fost comandant de navă, Preda Constantin (Independenţa), om de aleasă nobleţe sufletească şi probitate morală. Înhumarea va avea loc în Cimitirul Central Constanţa, mâine, ora 13.30, după slujba religioasă la Biserica Sf. Gheorghe din Constanţa, ora 12.00. Îi vom păstra o neştearsă şi pioasă amintire!

Trecerea în nefiinţă a celui care a fost Preda Constantin, comandantul titular al „Petrolierului Independenţa“, m-a marcat profund şi mi-a produs o imensă tristeţe. Sunt alături de familia îndoliată şi-i transmit sincere condoleanţe! Dumnezeu să-l odihnească! Constantin Cumpănă.

Cu adâncă durere în suflet, familia Chivu Liviu anunţă decesul scumpei soţii, Chivu Cristina. Înmormântarea va avea loc în data de 23.03.2012 la Cimitirul Municipal, cu plecare de la Casa Albastră, ora 13.30. Nu o vom uita niciodată!

Familia V. Calenici deplânge trecerea în nefiinţă a finului lor, Constantin Preda, suflet de o aleasă omenie, profesionist excepţional, comandant de nave maritime, iubitor de familie, şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Profund îndurerată, sunt alături de Nina Preda, soţia lui Constantin Preda, care ne-a părăsit, şi deplâng trecerea în nefiinţă a bunului meu prieten de o aleasă conduită şi omenie. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Zechia Marlena.

Colectivul CSEI Delfinul îşi exprimă regretul la trecerea la cele veşnice a fostei colege, Gabriela Enescu. Dumnezeu s-o odihnească!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiții inedite, de Paște, din întreaga lume. Cea mai extremă are loc în San Fernando

03 May 2024 229

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 257

Ziua Europei, marcată la Tulcea printr-un spectacol de excepție

01 May 2024 326

Măsurile ISU Delta Tulcea în contextul minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

30 Apr 2024 431

Ziua Veteranilor, marcată la Constanța de militarii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 566

Acțiuni cu efective mărite ale polițiștilor în weekend-ul de Florii

29 Apr 2024 344

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 628

Ziua Veteranilor de Război, marcată de Centrul Militar Zonal Constanța (FOTO)

26 Apr 2024 590

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 545

UDTTMR Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului, marcată și la Constanța (FOTO)

24 Apr 2024 380

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 392

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 337

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 758

Ziua Forţelor Terestre, marcată la 23 aprilie

23 Apr 2024 546

Ziua Pământului, marcată de Ministerul Educației

22 Apr 2024 369