Siliştea-Gumeşti nu crede-n Moromeţii

Căci Moromeţii, ultimul capitol e o carte caldă şi duioasă, scrisă cu drag şi înţelegere, o carte în straturi, care se dezvăluie treptat; iar prima lectură nu ştirbeşte cu nimic din plăcerea celei de-a doua, a celei de-a treia şi-a celor câte vor mai fi. Şi o cronică veritabilă, una care să facă dreptate cărţii, ar trebui s-o citeze de la început până la sfârşit; e memorabilă şi mai multe nu. De ce? - mă întrebaţi? Păi, pentru că nu-i puţin lucru să fii nepotul de frate al lui Marin Preda şi, mai presus de toate, nepotul lui Tudor Călăraşu (Ilie Moromete din roman). Pricepeţi cum devine chestia asta? Asta înseamnă deja că ai acces la amintiri şi trăiri de primă mână despre scriitor şi lumea lui - fie ele şi puţine, cum mărturiseşte Sorin Preda în debutul cărţii - spre deosebire de noi, toţi ceilalţi, care-am învăţat Moromeţii la şcoală şi care ştim despre Marin Preda atât cât ni s-a spus şi cât am înţeles: că a fost un scriitor mare, foarte mare, şi c-a murit, misterios, în 1980, la mijlocul lunii mai.

Cititi articolul integral aici:  Historia.ro