Hotelurile pentru tineret, la un pas de desfiintare

Turismul rural si regional va beneficia pana in 2013, de fonduri europene de aproape 500 milioane de euro prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionala.In plus, alte 87 milioane de euro din fonduri nationale vor contribui la modernizarea turismului rural. Subventiile vor putea fi atrase direct si de catre operatorii din turismul balnear prin intermediul proiectelor de investitii pentru cresterea calitatii serviciilor de cazare, achizitionarea de aparatura medicala si tratament, servicii de agrement turistic.Sumele alocate dezvoltarii turismului regional si local sunt cuprinse in doua programe operationale sectoriale pentru perioada 2007 - 2013, care cuprind masurile ce urmeaza sa fie finantate si bugetele alocate acestora. Programele urmeaza sa fie negociate si aprobate de Comisia Europeana.Primul program destinat turismului regional si local vizeaza valorificarea resurselor turistice existente, precum si a celor neintroduse inca in circuitul turistic (resurse turistice istorice, culturale, naturale), crearea de noi locuri de munca si cresterea veniturilor din activitati turistice, precum si crearea de noi surse de venit in zone izolate cu potential turistic. Al doilea program este destinat cresterii competitivitatii economice in turism, in vederea reducerii decalajelor fata de productivitatea medie europeana.Bugetul total este de circa 1300 milioane de euro, din care 112 milioane de euro provenite de la Uniunea Europeana prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionala si 19,76 milioane de euro fonduri nationale publice.De asemenea, Autoritatea Nationala pentru Turism a initiat un proiect de lege privind modificarea normelor actuale de clasificare, prin cresterea severitatii acestora. Astfel, va aparea necesitatea reclasificarii hotelurilor din cinci in cinci ani, vor fi introduse mini-hotelurile si vor fi desfiintate hotelurile pentru tineret.De asemenea, existenta camerelor pentru persoanele cu dizabilitati in hoteluri va deveni obligatorie, in timp ce pensiunile cu grupuri sanitare uscate nu se vor mai clasifica. De asemenea va fi interzisa folosirea inventarului de servire de unica folosinta in structurile de servire turistice cu functiuni de alimentatie, urmand sa se foloseasca numai vase de inox, iar personalul sa fie calificat conform clasificarii ocupatiilor din tara.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 438

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2654

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 458

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1587

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2916

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 830

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 682

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 647

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1549

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 711

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 866

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 658

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1425

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 655

Sondaj de opinie Ce obiective personale îți propui să atingi în noul an?

31 Dec 2023 1010