23 de ani de pușcărie pentru terorism Procurorii DIICOT și Omar Hayssam, nemulțumiți de decizia de contopire a pedepselor

Omar Hayssam, condamnat definitiv în trei dosare pentru terorism, înşelăciune şi fraude, a contestat decizia Curţii de Apel Ploieşti de contopire a pedepselor şi de stabilire a pedepsei de 23 de ani şi patru luni de închisoare în baza noilor prevederi penale, contestaţia urmând a fi judecată la ICCJ, scrie mediafax.ro.
 
Sirianul Omar Hayssam, condamnat definitiv pentru terorism în dosarul răpirii celor trei jurnalişti, pentru înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu" a contestat sentinţa dată în 30 octombrie de Curtea de Apel Ploieşti care a contopit pedepsele din cele trei dosare şi a stabilit o pedeapsă finală de 23 de ani şi patru luni de detenţie.
 
Decizia magistraţilor de la CA Ploieşti a fost luată în baza noilor prevederi penale şi în urma sesizării primite de la Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din penitenciarul Mărgineni, unde Omar este încarcerat.
 
Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti la sfârşitul lunii trecute a fost contestată şi de procurorii de la structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.