83 ani de atestare documentară a Protecţiei Civile în România

Apărută ca o necesitate în asigurarea protecţiei forţelor combatante, îndeosebi după prima conflagraţie mondială, când au fost folosite pentru prima dată gazele toxice de luptă, Protecţia Civilă (numită şi Arma Vieţii, având ca deviză motto-ul „Cu viaţa mea apăr viaţa” din România, şi-a extins domeniul de activitate, mai ales după cel de-al doilea război mondial, când, modernizarea armelor a cuprins în sfera lor de activitate atât muniţia nucleară cât şi cea biologică, cu efecte distructive nu numai asupra militarilor, dar şi asupra populaţiei.
 
De-a lungul timpului, pe fondul creşterii riscurilor nonmilitare, accelerării tendinţelor de globalizare, al schimbărilor climatice radicale, al diversificării activităţilor economice şi producerii de dezastre, Protecţia Civilă a devenit un instrument umanitar folosit de către stat în momentul când acesta trebuia să răspundă unei situaţii de urgenţă, fie ea naturală, tehnologică sau conflictuală.
 
Potrivit prevederilor Legii nr. 481/2004, atribuţiile Protecţiei Civile sunt următoarele:

• identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul României;
• culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la protecţia civilă;
• informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
• organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
• înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţii de protecţie civilă;
• protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
• asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei în situaţii de protecţie civilă;
• organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor calamităţilor naturale şi a celorlalte situaţii de protecţie civilă;
• asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare;
• participarea la misiuni internaţionale specifice;
• constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice.

 
În concluzie, Protecţia civilă joacă rolul „bunului samaritean” care alină suferinţele şi asigură tot sprijinul pe care îl poate oferi, ajutând, salvând şi asistând victimele şi pe cei aflaţi în nevoie.
 
Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează printr-un ansamblu de activităţi constând în: înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare, adăpostire, protecţie nucleară, biologică şi chimică, evacuare şi alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice.
 
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul evitării surprinderii şi al luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale acţiunilor militare.
 
Adăpostirea reprezintă acţiunea de protecţie a populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional, de efectele atacurilor din aer şi se realizează prin sistemul naţional de adăpostire, care cuprinde: adăposturi publice de protecţie civilă aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de agenţii economici şi proprietarii de imobile.
 
Asanarea terenului şi neutralizarea muniţiei rămase neexplodate, din timpul conflictelor armate, reprezintă ansamblul de operaţiuni executate pentru înlăturarea (distrugerea) muniţiei neexplodate (rateuri) şi dezafectarea terenurilor şi se execută de către subunităţile specializate şi de către specialiştii pirotehnicieni din inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, potrivit instrucţiunilor şi normelor tehnice în vigoare.
 
Protecţia nucleară, radiologică, chimică şi biologică, reprezintă acţiunea de ocrotire a populaţiei (salariaţilor) împotriva contaminării nucleare, radiologice, chimice şi biologice şi se realizează prin mijloace de protecţie individuală, colectivă sau prin alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice, ce se realizează din timp de normalitate, cu prioritate în zonele de risc.
 
Evacuarea reprezintă măsura de protecţie civilă luată înainte, pe timpul sau după producerea unei situaţii de urgenţă, la declararea stării de alertă, care constă în scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a populaţiei, a unor instituţii publice, operatori economici, animalelor, bunurilor materiale şi în dispunerea lor în zone sau localităţi care asigură condiţii de protecţie şi supravieţuire.
 
Coordonarea de specialitate a activităţilor de protecţie civilă se realizează la nivel naţional de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi la nivel local de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură stabilirea şi integrarea măsurilor de protecţie civilă în planurile şi programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc realizarea acestora.
 
Toate atributele Protecţiei civile moderne se realizează cu sprijinul structurilor din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării şi alte ministere. Fără o colaborare judicioasă şi fără realizarea unor planuri de cooperare viabile, acţiunea singulară a protecţiei civile nu ar da rezultatele dorite.
 


Sursa foto: gds.ro