A murit un reputat profesor de matematică Doliu la Universitatea „Ovidius” din Constanța

 
Cu regret, Universitatea „Ovidius” din Constanța anunță trecerea la cele veșnice a prof.univ.dr. Nicolae Costea, un dascăl cu vocație, un deosebit profesor de matematică și truditor pentru dezvoltarea universității noastre de-a lungul timpului.

A absolvit Facultatea de Matematică „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca. Ajunge doctor în matematică în anul 1979, iar activitatea profesională extrem de bogată o începe la catedra Școlii generale nr. 19 și Școala Superioară de Marină (1957 - 1999); a fost profesor la Școala Medie nr.2 (1959 - 1961), urcând apoi toate treptele profesionale, de la  asistent universitar, la profesor universitar, începând cu anul 1961, la Înstitutul de Învățământ Superior pe care l-a și condus o perioadă, apoi la Universitatea „Ovidius”, ca decan al Facultății de Matematică și Informatică în perioada 1993 – 1997. A îndeplinit și funcția de Secretar științific al UOC, între 1996 - 2000.

A fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a și a primit distincții din partea Ministrului Educației și Învățământului (1984). A susținut zeci de comunicări la întâlniri științifice organizate de centre universitare de prestigiu și a publicat numeroase articole și cărți în domeniul matematicii.

Profesorul Nicolae Costea a fost membru în comisii de doctorat, în comisii de susținere a examenelor de bacalaureat, de grad I al gradelor didactice, în Comitetul Societății de Matematici din România și organizator al unor seminarii științifice studențești. A făcut parte din colective de cercetare și a publicat lucrări dedicate în special geometriei.
A fost președinte al Colegiului de Onoare al UOC.

Prof.univ.dr. Nicolae Costea a ajutat cu dedicație și pasiune tânara generație, a contribuit la formarea cadrelor didactice ale universității. Colegii spun despre dânsul că a fost un om cu suflet mare, care a împărtășit tot timpul din experiența sa de viață.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Înmormântarea va avea loc mâine, 23 octombrie, la ora 13.00, la Cimitirul Central.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 256

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 341

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 510

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 455

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 555

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 509

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 625

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 616

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 312

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 686

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 436

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 392

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 359

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 420

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 426