Acţiuni de amploare în pieţe Peste o tonă de fructe și legume, confiscate de politistii din Constanţa (galerie foto)

Polițiștii IPJ Constanţa, alături de colegii din cadrul Poliției Locale şi jandarmii constănțeni au confiscat, ieri, peste o tonă de fructe și legume care era comercializată ilegal în piețe.
 
Polițiștii IPJ Constanţa, cei ai Poliţiei Locale şi colegii din cadrul Jandarmeriei Constanţa au continuat acțiunile în sistem integrat, derulând activități specifice pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal de produse alimentare în piața din zona Tomis 3. 
 
Activitățile se desfășoară în perioada 18 – 21 iulie, în baza Planului Comun de Acţiune, unde peste 20 poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, cei ai Poliţiei Locale şi jandarmii constănțeni au în vedere respectarea prevederilor Legii nr.12/1990 republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
 
Astfel, în cursul zilei de ieri, oamenii legii au legitimat zeci de persoane, aplicând 15 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 republicată, în valoare de peste 6.000 lei, fiind confiscată mai mult de o tonă de legume şi fructe care se comercializa fără autorizație, documente de proveniență sau în condiții igienico-sanitare improprii.
 
De asemenea, polițiștii au constatat și o infracţiune de contrabandă, depistând o persoană care comercializa în mod ilegal ţigări.
 
Acţiuni similare vor continua pe toată perioada anului 2016 pentru prevenirea și combaterea comerţului ilicit atât în perimetrul aferent pieţelor constănțene, cât şi a celui stradal neautorizat.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Captura Poliției Rutiere în minivacanță - 116 amenzi, în valoare de peste 52.000 de lei FOTO+VIDEO

07 May 2024 28

Județul Constanța Fără permis de conducere, a pornit la drum băut și drogat într-o mașină cu numărul de înmatriculare „împrumutat”

07 May 2024 273

Surpriză în trafic la Cumpăna! A fost sesizată Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța

07 May 2024 322

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Constanța și Valu lui Traian

06 May 2024 496

Oficial de la IPJ Constanța Dosar penal pentru șoferul de ambulanță prins beat la volan

06 May 2024 428

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 809

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1469

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 557

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 536

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 408

Violență nestăvilită Scandalagiii din Vama Veche, căutați de polițiștii constănțeni

03 May 2024 417

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 May 2024 491

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 845

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 904

Activități preventive pentru siguranța turiștilor desfășurate de polițiștii din județul Constanța (FOTO)

02 May 2024 465