09 Jun, 2015 23:57
1670
Loredana DĂSCĂLESCU
În sala presei de la Casa Albă a avut loc o alertă cu bombă, iar jurnaliştii prezenţi la faţa locului au fost evacuaţi ca măsură de siguranţă.
Potrivit Secret Service, citat de romanialibera.ro, însărcinat cu protecţia preşedintelui american, alerta cu bombă a fost declarată în urma unui apel telefonic la ora locală 13.53 (20.53, ora României) şi a vizat sala de presă a Casei Albe.
Întâlnirea purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Joshua Earnest, cu jurnaliştii a fost reluată după aproximativ o jumătate de oră, transmite Reuters.
Mai devreme în cursul zilei, clădirile Dirksen şi Russell ale Senatului american au fost de asemenea vizate de o alertă cu bombă, preşedintele republican al Comisiei pentru Securitate Internă, Ron Johnson, fiind nevoit să supende şedinţa.
Ulterior, congresmenii au revenit la locul lor.
Sursa: romanialibera.ro
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: