UPDATE Alertă în Constanța. Zeci de apeluri la ISU. Miros greu neidentificat care face dificilă respirația

La Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea s-au primit zeci de apeluri care anunță că în Constanța se simte un miros, greu, care face dificilă respirația.

Potrivit unor surse ar fi vorba despre un miros de sulf-gudron.

Mirosul este resimțit în aproape toate cartierele municipiului.

 
Potrivit surselor noastre se simte inclusiv în stațiunea Mamaia. 

UPDATE: Monica Zaharia, director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, a declarat: „N-am primit nicio sesizare în acest sens şi nici informări de la ISU“. 

UPDATE: Marian Râșnoveanu, directorul Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Constanța, a spus: „Până la momentul de faţă, la noi pe sistem nu a venit niciun email şi nicio sesizare în această privinţă“. 

UPDATE: „Nu ştim ce substanţă este. S-a sesizat miros de gaze în diferite zone ale Constanţei. Primul apel a fost de undeva din Piaţa Ovidiu, unde s-a trimis imediat o autospecială. Alte zone de unde s-au primit apeluri sunt strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Mamaia, spre Satul de Vacanţă, strada Sarmisegetuza“, a precizat Anca Chiriţă, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Popa mariana

09 Jul, 2017 10:37

Si pe Aurel Vlaicu miroase a gaze vizavi de Rovas,chiar am intrebat vecinii si spun ca lor nu le miroase,noaptea in special ,dimineata pe la 5-6 orele,si dupa amiaza 4-5.Efectiv acum pe caldurile astea nu poti sa deschizi geamul de miros.

Lupu Cristian

09 Jul, 2017 01:34

Pe 6 iulie 2013 s a mai intamplat, aveti materialul despre acest lucru chiar la sectiunea "articole asemanatoare" de la acest articol

Articole asemanatoare

Miros puternic de gaz în Hunedoara! Elevii de la mai multe școli, trimiși acasă de la ore

10 Jan 2024 721

„Coctail” de vitamine şi minerale într-o rădăcină de hrean

12 Apr 2017 2830

Sănătate Obligeana, o plantă care tratează afecţiunile stomacului

07 May 2015 2469

Sănătate Lăptişorul de matcă revitalizează organismul

31 Dec 2014 1748