Astăzi este ziua lui Stevie Wonder (video)

Astăzi se împlinesc 64 de ani de la naşterea cântăreţului american, câştigător a 22 de premii Grammy, Stevie Wonder.
Stevie Wonder s-a născut în Michigan cu o afecţiune care nu permitea vaselor de sânge din spatele ochilor să ajungă până în faţă. În ciuda tratamentul primit, Stevie Wonder nu poate să vadă. Chiar şi cu acest handicap, a devenit un pioner şi inovator în industria muzicală.
La vârsta de şapte ani a luat primele lecţii de pian. La zece, a învăţat să cânte singur la armonică, tobe şi bas. În copilărie cânta la biserica din oraşul său şi în scurt timp devenise senzaţia cartierului.
Ronnie White, o rudă a trupei „The Miracles”, a rămas impresionat de vocea lui, pe care a auzit-o la colţul unei străzi, şi i-a făcut cunoştinţă cu membrii formaţiei. Producătorul Mickey Stevenson a remarcat că „this boy is a wonder”. Datorită acestei întâmplări, la 11 ani semna primul său contract cu casa de discuri Motown sub numele „Little Stevie Wonder”. Până la vârsta de 21 de ani ştia să cânte la toate instrumentele, scria şi era propriul lui producător. În acea perioadă explora idei muzicale exotice, care încorporau rock-ul, jazz-ul, ritmurile africane şi latino-americane.
Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se află „You Are The Sunshine of My Life”, „I Just Called To Say I Love You”, „Superstition”, „Signed, Sealed, Delivered”, „Skeletons” şi multe altele.
Stevie Wonder a câştigat pe parcursul carierei sale 22 de premii Grammy şi un Oscar pentru melodia „I Just Called To Say I Love You”, care a făcut parte din coloana sonoră a comediei romantice „The Lady in Red” din 1984. În anul 2009 a primit un premiu pentru întreaga carieră, înmânat de preşedintele SUA, Barak Obama.
În ceea ce priveşte viaţa personală, Stevie Wonder a fost căsătorit de două ori şi este tatăl a şapte copii, din urma celor două căsătorii şi a altor relaţii.
Persoane importante şi muzicieni celebri precum Steve Ray, Gloria Estefan, George Michael, Luciano Pavarotti, Will Smith, Michael Jackson, Mariah Carey, Elton John, Prince, Sting, Beyonce, Barak Obama au mărturisit că Stevie Wonder i-a inspirat şi influenţat.

Sursa foto: showbiz411.com


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a stins o legendă a jazz-ului (video)

27 Sep 2015 2430

Melodia zilei Stevie Wonder - Superstition

13 May 2015 2153

Top 10 Ascultă cele mai frumoase melodii de Valentine’s Day

13 Feb 2015 7890

Melodia Zilei Stevie Wonder – I Just Called To Say I Love You

26 Sep 2014 2891