CNADNR Autostrada București-Ploiești, singura din România cu 3 benzi pe sens

 
Autostrada București - Ploiești este singura din România cu 3 benzi pe sens iar valoarea pe kilometru a acesteia este de 8,653 milioane de euro, arată un comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), potrivit Agerpres.

Construcția primilor 19,5 kilometri ai acestei autostrăzi a început în 2007 când a fost semnat contractul cu Asocierea Impresa Pizzarotti C SpA — Tirrena Scavi SpA. Până în anul 2015, când a încetat contractul cu asocierea menționată, au fost construiți 16,175 km. Potrivit companiei de drumuri, la o lungime de autostradă de 16,175 km, de 3 benzi pe sens în zona urbană (km 3+325 — km 7+000), respectiv 3 benzi și banda de urgență în zona extraurbană (km 7+000 — km 19+500), valoarea medie pe kilometru de autostradă pe acest tronson este de 34.535.346,61 lei (fără TVA și fără actualizări), ceea ce reprezintă 8.366.120,78 euro, la un curs de 1 Euro=4,128 Lei (medie anuală 2007-2014).

Contractul cu asocierea menționată a încetat, însă, în acest an din cauza imposibilității legale de finalizare a acestuia deoarece în implementarea proiectului au intervenit modificări solicitate de diverse autorități (Primăria Municipiului București, Primăria Orașului Voluntari, Poliția Rutieră) care ar fi determinat modificarea substanțială a valorii contractului, precizează CNADNR. Potrivit sursei citate, pentru acest tronson cuprins între km 0+000 — km 3+325, care se află în prezent în licitație, valoarea estimată a contractului este de 172.920.660,48 Lei fără TVA care include și suma de 22.554.868,76 Lei fără TVA reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute în cuantum de 15%.

„Astfel, valoarea estimată a lucrărilor din cadrul noului contract este de 150.365.791,72 Lei fără TVA. Astfel, dacă raportăm pur indicativ, valoarea estimată a lucrărilor la o lungime de autostradă urbană de 3,325 km, de 3 benzi pe sens considerând și complexitatea lucrărilor de structuri și noduri rutiere din cadrul contractului, valoarea medie pe km de autostradă în această secțiune este de 45.222.794,5 Lei ceea ce reprezintă 10.049.509,89 Euro, la un curs de 1Euro=4.5 Lei. Valoarea estimată este conform anunțului de participare aferent procedurii de atribuire a contractului. Ținând însă cont de ofertele primite în cadrul acestei proceduri, valoarea la care se va încheia contractul va fi cu siguranță mai mică decât cea estimată. Autostrada București — Ploiești este singura autostradă din România cu 3 benzi pe sens. Orice comparație de preț ar trebui făcută cu o lucrare similară. Dacă luăm în calcul și valoarea maximă estimată pentru cei 3,325 km, la care adăugăm valoarea plătită până în prezent, rezultă că valoarea pe km a autostrăzii este de 8.653.160,21 euro (calculate ca medie ponderată)”, se arată în documentul CNADNR.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: observatorulph.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restricții pentru șoferii pe TIR Sunt vizate vehiculele mai mari de 7,5 tone! Iată traseele afectate

30 Jun 2023 1142

​CNAIR angajează. Ești interesat?

06 Jun 2023 2521

Falimentul Shapir Structures SRL, administrată de Avraham Morgenstern, amânat pentru martie 2021

01 Dec 2020 3057

CNAIR Drumuri naționale din Brăila și Tulcea, închise

05 Feb 2020 3271

CNAIR avertizează Atenție de unde vă cumpărați rovinieta!

10 Dec 2019 2290

Marţi, pentru 17 ore, trafic îngreunat în vama Giurgiu – Ruse

28 Jul 2019 2620

Sorin Scarlat este noul director general al CNAIR

10 Jul 2019 2935

Se apropie minivacanța de Paște și 1 Mai. Cum pot fi achitate rovinieta și taxa de trecere a podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă

24 Apr 2019 1932

Angajaţi ai CNADNR acuzaţi de abuz în serviciu. Curtea de Apel Constanţa a stabilit primul termen

30 Jan 2019 1748

Trei angajaţi ai CNADNR acuzaţi de abuz în serviciu, achitaţi

21 Dec 2018 1877

Restricția de tonaj pe DN 38, Agigea – Negru Vodă (Vamă) a fost ridicată

29 Nov 2018 2067

Atenţie şoferi! Transport agabaritic pe ruta Constanţa-Tulcea

29 Oct 2018 2393

Directorul general al CNAIR renunță la prelungirea mandatului

07 May 2018 2979

Omul de afaceri Nelu Iordache a ajuns la DNA

25 Apr 2018 2371

CNADNR anunță posibilă funcționare îngreunată a serviciului de emitere rovinietă și a tarifului de trecere a podurilor Fetești-Cernavodă

24 Apr 2018 1781