Autoutilitară încărcată cu țigări de contrabandă incendiată intenționat pentru a se distruge probele din dosar. Unul dintre suspecți a fost arestat

Poliţiştii de frontieră suceveni din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit în curtea unui imobil din localitatea Frătăuții Noi o camionetă încărcată cu o cantitate însemnată de țigări de contrabandă, informează Poliția de Frontieră. 
 
Persoanele implicate au incendiat intenționat camioneta cu țigări pentru a nu fi depistate probe cu privire la activitatea infracţională.      
 
În seara zilei de 5 decembrie a.c. polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Suceava, în cooperare cu lucrători din cadrul S.P.F.Vicovu de Sus, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
 
Astfel, pe timpul executării unei misiuni specifice, au observat o cărare făcută din mai multe urme de paşi, dinspre graniţă până la un imobil din localitatea de frontieră Frătăuții Noi.
 
Ajunşi la imobilul respectiv, polițiștii de frontieră au văzut în curtea acestuia o autoutilitară, în remorca căreia erau mai multe colete cu țigări.
 
Proprietarul imobilului, Ștefan B., în vârstă de 36 de ani, nu a permis accesul polițiștilor de frontieră în curtea locuinței.
 
Mai mult decât atât, în scopul distrugerii probelor care fac obiectul infracțiunii de contrabandă, acesta a incendiat intenționat țigările și camioneta, fiind ajutat în activitatea infracțională de vecinul său Adrian B., în vârstă de 31 de ani.
 
În baza mandatelor obținute de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, polițiștii de frontieră au efectuat percheziţii la imobilele celor două persoane, ocazie cu care în autoutilitara respectivă a fost descoperit un număr însemnat de pachete de țigări distruse și încendiate, de proveniență ucraineană.
 

Autoutilitara și țigările rămase au fost transportate la sediul S.T.P.F. Suceava în vederea continuării cercetărilor, rezultând cantitatea de 3.179 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 37.200 lei.
 
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că în autoutilitară s-au aflat iniţial aproximativ 20.000 de pachete cu țigări, majoritatea dintre ele fiind distruse în urma incendiului.

 
În cauză, față de cele două persoane se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: trecere frauduloasă a frontierei de stat, contrabandă în formă agravantă, obstrucționarea justiției și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, verificările fiind continuate de sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea luării masurilor legale ce se impun.
 
Față de Ștefan B., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuți a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1,2 miliarde de lei recuperate și măsuri preventive în 2023. Raportul Poliției Române (FOTO)

21 Jan 2024 555

Femeie depistată de polițiștii locali, în timp ce comercializa țigări netimbrate, provenite din contrabandă

10 Jan 2024 933

​Focuri de armă și urmărire pe zăpadă pentru a opri o mașină încărcată cu țigări de contrabandă! (FOTO)

09 Jan 2024 923

Poliția de Frontieră Țigări de contrabandă descoperite pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu ajutorul câinelui Ebasa

26 Dec 2023 878

Bărbat prins în flagrant la Medgidia în timp ce vindea ilegal țigări

18 Dec 2023 927

În județul Suceava Peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de 240.000 lei, confiscate la frontiera de nord

10 Dec 2023 845

Cum a destructurat Poliția o rețea infracțională specializată în contrabandă cu țigări (FOTO)

03 Dec 2023 669

DGPL Un bărbat a fost descoperit în zona CET, Constanța, cu peste 100 pachete de țigări de contrabandă

23 Nov 2023 1128

Poliția de Frontieră Aproape 4.000 pachete de țigări de contrabandă, depistate la Arad

17 Nov 2023 734

Garda de Coastă Tulcea ​1250 pachete de țigări de contrabandă descoperite de polițiștii de frontieră în cabina comandantului unei nave, pe canalul Sulina (FOTO)

04 Nov 2023 767

Percheziții la persoane suspectate de contrabandă cu țigări! Trei inculpați, reținuți

20 Oct 2023 838

Captură de țigări de contrabandă în Reșița! (FOTO)

16 Oct 2023 875

Vineri 13, zi cu ghinion pentru contrabanda cu țigări! Captură impreisonantă în județul Botoșani (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 915

Contrabandă Poliția Satu Mare reține două persoane și confiscă țigări în urma unor percheziții domiciliare

23 Sep 2023 908

Știri Constanța Ce au găsit inspectorii vamali la controlul unei nave sub pavilion Tanzania (FOTO)

21 Sep 2023 1259