Cătălin Ivan spune că dezbaterea privind refugiații s-a mutat de la solidaritate și responsabilitate la cote

 
Europarlamentarul Cătălin Ivan a afirmat astăzi în cadrul unei dezbateri, că dezbaterea privind refugiații s-a mutat de la solidaritate și responsabilitate la cote, arătând că în discuția despre numărul alocat fiecărui stat este important mecanismul de repartizare, care a ținut cont, printre altele, și de produsul intern brut al fiecărei țări.
 
„Discuția s-a mutat de la solidaritate și responsabilitate pe cote, cât ia fiecare. Mecanismul sau principiul de alocare a fost unul care a plecat de la patru premise. S-a luat în calcul populația fiecărui stat membru al UE cu un coeficient de 40%, s-a luat PIB-ul țării respective, puterea economică a statului respectiv, care reprezenta încă 40% din acest coeficient și apoi doi coeficienți de corectare a acestor cote — unul care ține de șomajul în rândul populației respective și al doilea care ține de aplicațiile pentru azil în țările care au fost înregistrate până în acel moment.
Decât să discutăm dacă sunt mulți 4.000 (...), dacă 6.000 nu ne putem permite, mai bine discutam acest mecanism. Și poate spuneam că e mai important PIB-ul decât populația pentru că e mult mai evident cam ce putere are statul respectiv (...), astfel încât cei care vin să nu fie niște asistați sociali”, a declarat Cătălin Ivan în cadrul debaterii „Europa — noua Arcă a lui Noe. Refugiați sau imigranți?”, organizată de Fundația Europeană Titulescu.
 
Cătălin Ivan se așteapă să fie peste 10 milioane de refugiați care vor veni în Europa. El a subliniat faptul că valorile europene ar putea fi puse în pericol dacă situația nu este gestionată corespunzător.
 
„Toate analizele arată că vor fi mult mai mulți, se așteaptă să fie peste 10 milioane de astfel de refugiați care vor veni. (...) Dacă UE nu își schimbă paradigma de gândire, zona Schengen va fi istorie.
Nu ai cum să păstrezi o zonă de liberă circulație în condițiile în care nu ai o agendă comună sau o politică comună privind azilul și o agendă europeană comună privind migrația. (...) Dacă nu gestionăm bine această situație, valorile europene sunt puse în pericol și întreaga construcție europeană riscă să intre într-un permanent conflict între state, incertitudine politică. Partidele extremiste pot să primească argumente noi, dacă nu gestionăm foarte bine această situație”, a continuat europarlamentarul.
 
În cadrul dezbaterii, agentul guvernamental al României la CEDO, Catrinel Brumar, a declarat, faptul că indiferent de numărul lor solicitanții de protecție internațională trebuie și vor fi tratați individual.
 
„Decizia nu se ia cu privire la contingente, cu privire la populații, decizia se ia cu privire la un individ. Cei 1.000 ai României și cei 800.000 ai Germaniei sunt toți evaluați individual, nu e vorba de a-i prelua ca atare în grup. Chiar și cotele (...) nu presupun o tratare a indivizilor ca un grup.
Preluarea lor se face raportat la niște cifre, stabilite în așa fel încât responsabilitatea (...) să fie partajată între statele membre ale UE, însă și la nivelul statului pe al cărui teritoriu sunt deja și de unde sunt preluați și la nivelul statului care îi preia se face o evaluare individuală. Nu sunt numărați și translatați pe un alt teritoriu”, a spus Catrinel Brumar .
 
La reuniune a luat cuvântul și președintele Fundației Europene Titulescu, Adrian Năstase. El a pornit discuția de la criza refugiaților, aspectele conceptuale în cadrul UE trebuie să fie reexaminate.

 
„Aceste evoluții de după încheierea Războiului Rece în mod paradoxal au determinat o turbulență extraordinară care a generat, a determinat unele dintre fluxurile migratorilor. Au existat fluxuri migratorii și în alte perioade, și în Europa și în afara Europei, dar acum asistăm la o formulă combinată de rațiuni economice și rațiuni politice. Europa a încercat, în mod paradoxal, să se închidă, să se transforme într-o insulă de bunăstare, iar această citadelă, în acest moment, este asediată și ea devine victima, până la urmă, a propriei sale formule de propagandă în lume. (...) Evoluția la nivel european din punct de vedere instituțional, din punct de vedere juridic determină unele efecte pe care le simțim în planul suveranității. Putem să discutăm despre 1.700 sau 6.000 de refugiați, dar (...) suntem într-o mare dezordine, iar aspectele conceptuale trebuie să fie reexaminate”, a punctat Adrian Năstase.



Sursa foto: catalinivan.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1089

Canoe Tulceanul Cătălin Chirilă, campion mondial și european, a ocupat, acum 12 ani, locul doi la etapa națională a Olimpiadei de Limba Rusă Maternă

17 Jan 2023 1341

Campionii Cătălin Chirilă și Petre Capusta, cetățeni de onoare ai comunei tulcene Sarichioi

27 Sep 2022 1799

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 februarie 2021

16 Feb 2021 2492

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul Cătălin Grasa, director SCJU, Daniel Georgescu, director CN ACN, şi canoistul Ivan Patzaichin, mesaje de Ziua Dobrogei

16 Nov 2019 4761

Profil de candidat - Cătălin-Sorin Ivan, candidat la alegerile prezidenţiale 2019

07 Oct 2019 2693

Declaraţie de avere - Cătălin-Sorin Ivan, candidat la alegerile prezidenţiale 2019 (documente)

05 Oct 2019 3409

Cătălin Ivan despre Liviu Dragnea și filmul Suleyman Magnificul ”Dupa criza Sheidehh a urmat criza Plumb și Shheideh”

22 Jan 2018 2599

Antena3 Europarlamentarul Cătălin Ivan despre Cazinoul din Constanța, stadionul din Alexandria, stadionul din Constanța, și Sevil Shhaideh

15 Jul 2017 4961

Avocatul Florin Cătălin Ivan a fost trimis în judecată. Procurorii i-au pus sechestru pe 8000 de sticle de vin

22 Jul 2016 4949

Monica Macovei a câştigat un proces împotriva lui Cătălin Ivan

03 Jul 2015 2856

Pesedistul Cătălin Ivan are să-i dea Monicăi Macovei mii de euro!

30 Jun 2015 1815

PSD îşi curăţă contestatarii din interior

20 May 2015 1696

Cătălin Ivan, atac dur la adresa tandemului Ponta-Dragnea

13 Mar 2015 2274

Știripesurse.ro PSD suspendă din nou un europarlamentar din partid

13 Mar 2015 1726