Prăbuşire Airbus A320 Căutările au fost reluate în Alpii Francezi

Echipele de salvare și-au reluat în această dimineaţă, operațiunile de căutare la locul prăbușirii, în Alpii Francezi, a avionului Airbus A320 aparținând companiei low-cost Germanwings, informează Agerpres.
 
Avionul s-a prăbuşit marți după-amiază în apropierea orașului francez Prads-Haute-Bleone, după ce avionul a intrat într-o coborâre abruptă ce a durat aproximativ 8 minute. În tragicul incident au murit 150 de persoane (144 de pasageri și șase membri ai echipajului), relatează AFP și DPA.

Avionul decolase în cursul dimineții de pe aeroportul El Prat din Barcelona, cu destinația Dusseldorf. Conform numelor de pe lista pasagerilor, 67 dintre aceștia sunt germani, dintre care 16 liceeni veniți în Spania într-un schimb școlar, și 45 spanioli. După ce a traversat zone cu turbulențe deasupra Mării Mediterane, avionul a intrat în spațiul aerian francez, unde condițiile meteo erau optime.

Un martor ocular afirmă că avionul zbura atât de jos, încât nu avea cum să treacă de crestele munților, dar el nu a observat fum ieșind din aparat sau vreun alt element care să indice o problemă tehnică, mai notează sursa citată.

Președintele francez Francois Hollande, cancelarul german Angela Merkel și premierul spaniol Mariano Rajoy urmează să ajungă în cursul zilei la locul prăbușirii avionului ce efectua zborul 4U 9525.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prăbușirea A-320 în Alpii francezi Indicii tulburătoare pe iPad-ul lui Andreas Lubitz

19 Apr 2015 1942