Armata Română îşi numără soldaţii Ce amendă primeşti dacă nu mergi la Centrul Militar

Ministerul Apărării Naţionale derulează, în aceste zile, o acţiune de verificare a militarilor în rezervă. Sunt actualizate datele personale ale rezerviştilor şi sunt verificate actele personale – cartea de identitate şi livretul militar.

MApN îşi numără soldaţii. Operaţiunea se face prin convocarea rezerviştilor la Centrele Militare de care aparţin, aceştia primind ordine scrise de chemare „pentru clarificarea situaţiei militare”.

Dacă rezervistul nu se prezintă până la data limită indicată pe ordinul militar, poate primi o amendă între 100 şi 300 de lei, scrie Romania Liberă.

300 de lei amendă dacă nu ghiceşti că te cheamă la Armată

În mod normal, ordinele scrise ar trebui să le fie înmânate rezerviştilor de un agent de poliţie. Totuşi, există cazuri în care aceste ordine militare nu numai că nu sunt înmânate de poliţist, dar nu sunt puse nici măcar în cutia poştală.

Într-o asemenea situaţie, rezervistul nu are cum să ştie că e aşteptat la Centrul Militar şi e pasibil de o amendă pentru neprezentare.

Armata încearcă să evite asemenea litigii dând telefon persoanelor care întârzie să vină la Centrele Militare. Dar nici această metodă nu e infailibilă, întrucât e posibil ca unii rezervişti să-şi fi schimbat, în ultimii ani, numărul de telefon.

Românii din Spania pot fi chemaţi la mobilizare în România

Alte situaţii complicate sunt cele ale românilor plecaţi în străinătate. Un caz concret, înregistrat astăzi, este al unei femei care s-a prezentat la Centrul Militar cu ordinul de chemare, primit acasă, şi cu livretul militar al fiului ei, motivând că fiul e plecat la muncă în Spania.

Angajata Armatei i-a cerut mamei să aducă acte prin care să demonstreze că fiul lucrează în străinătate. “Păi dacă lucrează la negru, ce acte să aduc?”, a răspuns mama. 


Se reia sau nu stagiul militar obligatoriu în România? Răspunsul Ministerului Apărării

Verificările din aceste zile nu schimbă situaţia militară a rezerviştilor, ei fiind repartizaţi, în caz de mobilizare, la aceleaşi unităţi.

Verificarea rezerviştilor apare în contextul intensificării pregătirilor militare derulate în ultimele luni în România şi în alte ţări NATO din estul Europei. Acestea au fost planificate la reuniunea NATO din Ţara Galilor, desfăşurată ca răspuns la criza din Ucraina şi la acţiunile militare ale Rusiei.

În România nu s-au organizat anul acesta acesta acţiuni de convocare a rezerviştilor pentru pregătire militară. În schimb, alte ţări care se simt ameninţate de Rusia au adoptat măsuri de acest tip, mai scrie  Romania Liberă.



Sursa: România Liberă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Veteranilor de Război, marcată de Centrul Militar Zonal Constanța (FOTO)

26 Apr 2024 605

Știri ConstanțaTanchiștii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” în acțiune la Babadag (FOTO)

18 Apr 2024 455

Militarii Brigăzii 9 Mecanizate Mărășești au participat la un exercițiu tactic cu trageri de luptă în Poligonul Babadag

17 Apr 2024 424

Cumpărări directe Digital Tehno Plus SRL a semnat cu CJC Constanța. Firma va repara stemele de detectare incendiu, instalate în Centrul Militar Zonal și Pavilionul Expozițional (DOCUMENT)

14 Apr 2024 510

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 494

Centrul militar zonal Constanța „Elevii au avut ocazia de a afla ce înseamnă să faci parte din aviația militară”

04 Apr 2024 564

Centrul Militar Zonal Constanța continuă activitățile de promovare a colegiilor militare

02 Apr 2024 552

Reprezentanții Centrului militar zonal Constanța continuă activitățile de promovare în școlile din Constanța (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 535

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1359

S-a prelungit perioada de înscriere pentru colegiile militare naționale. Câte locuri sunt la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța

23 Mar 2024 708

Centrul Militar Zonal Constanța anunță încheierea campaniei de promovare a colegiilor naționale militare

20 Mar 2024 670

Consiliul Județean Constanța repară și zugrăvește Centrul Militar Zonal cu 130.000 de euro (DOCUMENT)

20 Mar 2024 519

Centrul Militar Zonal Constanța Calificare la etapa națională a Olimpiadei de informatică aplicată (FOTO)

16 Mar 2024 625

Activități de promovare a colegiilor naționale militare în școlile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 569

Centrul Militar Zonal Constanța a promovat cariera militară la Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu" Medgidia

14 Mar 2024 788