Ce averi au senatorul Mircea Banias, fratele Emil Banias si secretarul general al MAI, Laurentiu Mironescu (documente)

fundatie_-_mircea_banias_laurentiu_mironescu.jpgSenatorul PDL, Mircea Banias, cel care în această dimineaţă a fost adus la sediul DNA pentru audieri nu are tocmai o avere atât de însemnantă, aşa cum arată ultima sa declaraţie de avere, însă nu este una de neglijat.

Parlamentarul constănţean are trei terenuri intravilane în Constanţa, cumpărate în 1993, 2000 şi 2005, două apartamente şi o casă cumpărată în 2007, ceasuri şi bijuterii achiziţionate în perioada 1990 - 2009 în valoare totală de 10.000 de euro, dar şi multe conturi. Depozitul în lei de la Unicredit Ţiriac Constanţa are 66.445 lei, cel în euro 491, cel de la BRD 197.388 lei şi un altul de 178.938 lei iar altul deschis la CEC 39.379 lei.

Aşa cum arată declaraţia sa de avere depusă la registratura Senatului României anul trecut, în luna noiembrie, în anul fiscal 2009 a încasat 68.996 lei de pe urma îndemnizaţiei de senator pe care a încasat-o în vreme ce soţia sa a primit de la Liceul George Călinescu de pe urma activităţii de profesor desfăşurate 19.200 de lei. Soţia a mai încasat de pe urma activităţii de expert proiecte suma de 32.881 lei. De pe chiria unui apartament pe care l-ar fi închiriat, Banias a încasat 405 lei. De asemenea, de la dividendele de la SC Euro Shipping Serv SRL Banias a încasat suma de 6.778,87 lei.

În ceea ce priveşte declaraţia de avere a secretarului general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu, acesta în schimb se poate lăuda cu o avuţie de invidiat: are cinci terenuri intravilane, unul în Afumaţi - Prahova, două în Constanţa, unul în Ovidiu iar unul în Eforie Sud, două case - una în Afumaţi, alta în Constanţa, o casă de locuit în Ovidiu şi alta în Eforie Sud şi un apartament în Bucureşti, un autoturism Land Rover Defender cumpărat în 2007. De asemenea, are şi mai multe conturi în lei şi euro şi a dat două împrumuturi în valoare de 40.000 de euro. Puteţi vizualiza averile detaliate ale celor doi ataşat.

pdl_sedinta_emil_banias.jpgFratele senatorului Mircea Banias, Emil Banias, director la Direcţia Tehnică-Achiziţii Publice la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa are o casă în Eforie Sud cumpărată în 2006, un apartament în Constanţa achiziţionat în 1993 şi o casă de vacanţă în Eforie Sud, dar şi o datorie la Credit Europe Bank din 2006 de 26.250 euro. Ataşat puteţi vizualiza şi veniturile realizate de Emil Banias şi de soţia sa în anul 2010. Declaraţia sa de avere a fost completată pe 11 mai a.c.

 

 

 

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 357

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 305

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 338

Declarații de Avere Constanța Camelia Cumpănașu, secretar general al Comunei Poarta Albă deține două autoturisme (DOCUMENTE)

02 May 2024 274

Decizii ale acționarilor Plusenerg SA, controlată de regele eolienelor, Emanuel Muntmark

02 May 2024 289

Firme Constanța Ce decizii au adoptat acționarii Tar 02 Special SA în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

02 May 2024 287

Firme Constanța Noul administrator al societății ML Greencherry SRL este Cristian Chivu

02 May 2024 290

Acţionarii S.C.U.T. SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024

01 May 2024 375

Licitații Constanța Cazinoul din Constanța, la un pas de renaștere! Aedificia Carpați, compania ce restaurează monumentul, se va ocupa și de lucrările exterioare (DOCUMENT)

01 May 2024 531

Afaceri Constanța Ce decizii a luat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Ostrovit SA

01 May 2024 347

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 247

Acționarii Companiei de Pilotaj Pilot Service SA, convocați de Pilot Service SA în Adunare Generală

01 May 2024 376

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 17 Bistrița-Beclean

01 May 2024 231

IGPR InfotraficAglomerație pe A1 pe sensul Nădlac spre Deva

01 May 2024 221

Declarații de avere Constanța Elena Poteleanu, secretarul general al comunei Mihai Viteazu, avere și interese. Soțul său este preot (DOCUMENTE)

30 Apr 2024 529