Împrumutații în CHF „Cerem ANPC să extindă la toate contractele deciziile din procesele individuale"

 
Clienţii vor să formuleze plângeri penale împotriva ANPC, pentru neglijenţă şi abuz în serviciu, potrivit bursa.ro. 

ANPC: „Am decis să încercăm să soluţionăm fiecare reclamaţie, individual"


Persoanele împrumutate în franci elveţieni (CHF) solicită Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) să extindă la toate contractele de credit deciziile pe care instanţele judecătoreşti le-au adoptat în cadrul proceselor individuale.

Solicitarea apare în cadrul unei scrisori deschise transmise ANPC de reprezentanţii Grupului clienţilor cu credite în CHF.

Împrumutaţii în franci elveţieni spun că nu au în vedere doar contractele în CHF, ci toate contractele încheiate cu băncile, în funcţie de specificul fiecărei categorii de contracte, relatează bursa.ro.

Consumatorii se arată nemulţumiţi de modul în care ANPC îşi desfăşoară activitatea şi anunţă că, dacă situaţia lor nu se va rezolva, vor protesta în faţa ANPC, vor formula „plângeri penale pentru neglijenţă şi abuz în serviciu", vor formula petiţii către organismele europene ca să evidenţieze "modul în care se face protecţia consumatorilor" în ţara noastră.


Sursa: bursa.ro


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grupul Clienților cu Credite în CHF condamnă afirmațiile lui Tăriceanu. Le consideră „grave și tendențioase"

08 Feb 2017 1957

Paginadebanci.ro 14.000 de clienți Volksbank au acceptat conversia cu discount a creditelor în CHF

23 Jul 2015 3195

„Caracter abuziv“ al unor clauze privind comisionul de risc Încă un succes pentru constănţenii care au credite în franci elveţieni (document)

16 Jun 2015 3641

Clienții cu credite în franci elvețieni fac un miting în Piața Victoriei

09 Jun 2015 2055

Se anunţă noi proteste Grupul Clienților cu Credite în Franci vor organiza mitinguri în următoarele două săptămâni

25 Jan 2015 1855