Christian Gigi Chiru a depus noi probe la DNA n dosarul retrocedărilor (video)

gigi_chiru.jpg COMUNICAT

Miercuri, 7 iunie 2012, Christian Gigi Chiru, candidatul ApC la Primăria Constanţa a depus la DNA Bucureşti noi probe în dosarul retrocedărilor ilegale din Constanţa în care Radu Mazăre este acuzat de fapte de corupţie. Primarul Radu Mazăre a retrocedat cele 98 de hectare din Anadalchioi care au aparţinut boierului Iuliu Movilă unui fals procurist al acestuia şi apropiaţilor săi în zone bune ale oraşului Constanţa fără ca ei să aibă dreptul. Nici măcar Ivonne Movile, moştenitoarea lui Iuliu Movilă, cea în numele căreia s-a făcut notificarea către primărie, nu mai putea beneficia de această suprafaţă pentru că cele 98 de hectare fuseseră donate de bunicul său Academiei Române în 1945. Această donaţie este certificată şi de punerea în posesie a Prefecturii Constanţa, care recunoaşte că suprafeţele provin din averea Movilă dar aparţin Academiei Române conform actului de donaţie. De fapt, prima retrocedare a facut-o Radu Mazare pe legea 10 (teren intravilan), în Constanţa, iar cea de-a doua a făcut-o Prefectura Constanţa pe legea 18. Acelaşi teren de 98 de hectare a fost retrocedat şi ca teren intravilan şi ca extravilan. Prefectura l-a atribuit Academiei pe legea 18, în comuna Topalu, judeţul Constanţa, ca teren agricol, iar Radu Mazăre a dat teren în compensare pe faleza şi în zone de interes din Mamaia, ca teren intravilan.

Christian Gigi Chiru a depus ieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti, Monitorul Oficial din 1948 în care apare suprafaţa de 98 de hectare din Anadalchioi ca fiind donată şi titlul de Proprietate din care reiese că aceeaşi parcelă de 98 de hetare a fost retrocedată Academiei Române.

La ieşirea de la DNA Christian Gigi Chiru a declarat: "Este vorba de dovezi care confirmă faptul că primarul Radu Mazăre a retrocedat ilegal, în două rânduri, 98 de hectare din patrimoniul oraşului Constanţa. Prejudiciul cauzat oraşului Constanţa este de peste 100 milioane de euro. Am venit la DNA pentru că am încredere în instituţiile statului şi am încredere în justiţia română şi, aşa cum mi se pare normal, să fii judecat şi condamnat dacă ai furat două găini în România, mi se pare normal să faci puşcărie, chiar dacă eşti primar şi chiar dacă te numeşti Radu Mazăre, dacă ai furat 110 milioane de euro. Dacă justiţia română va constata că Radu Mazăre nu este vinovat, sunt gata să-mi cer scuze public, dar sunt sigur că acest lucru nu se va întâmpla. Este vorba de dovada că retrocedarea acelor 98 de hectare s-a făcut ilegal în două rânduri de acelaşi primar Radu Mazăre aplicând prevederile Legii 10 şi ale Legii 18. Documentele provin de la Prefectură. Este vorba de un titlu de proprietate care a fost emis de Prefectura Constanţa în 2004, la câteva luni după ce aceeaşi Prefectură dăduse avizul de legalitate privind retrocedarea prin dispoziţia primarului a aceloraşi 98 hectare. Le-am depus instituţiei abilitate să le folosească în interesul soluţionării corecte a cauzei. Noile dovezi vor ajuta la rezolvarea mai rapidă a cazului."


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Misha și Lidia Buble dau tonul distracției la Constanța, în această seară

02 May 2024 662

Evenimente Constanța de 1 Mai Artiști îndrăgiți cântă la mare în minivacanța de 1 Mai. Programul evenimentelor

30 Apr 2024 7962

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 2255

Constanța Surprize pregătite pentru fani la ediția aniversară din acest an a festivalului NEVERSEA

05 Jul 2023 1675

Melodia zilei MIRA x LORA - Tu cu Ea | Official Video

16 Apr 2022 2252

Melodia zilei F.Charm feat. @LORA - Perfect defect (Videoclip Oficial)

30 Oct 2021 2294

Melodia Zilei LORA – O rană

05 Sep 2020 2086

Lora – Rămas bun (Official Video)

03 Nov 2017 5133

Lora - Ruga

03 Dec 2016 5201

Concert Lora, live, la Constanţa

13 Aug 2016 6507

Melodia zilei Anda Adam, George, Lora, What's Up - Moşu' e român

27 Dec 2015 4437

Ultima din acest sezon Petrecere în Princess Summer Club

11 Sep 2015 3929

Lora revine pe scena Princess Summer Club

10 Aug 2015 3480

Melodia Zilei Lora feat. Naz Tokio - Fire Up

26 Jul 2015 4919

Lora, într-un concert live la Constanţa

15 Jul 2015 2883