Co-inculpata lui Mazăre în Dosarul Retrocedărilor Ramona Dospinescu a fost suspendată de la conducerea Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Constanţa

Potrivit unor surse, Ramona Dospinescu, directorul Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Constanţa, a fost suspendată din funcţie. Amintim că Dospinescu este inculpată, alături de primarul Radu Mazăre şi de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în Dosarul Retrocedărilor.
Edilul-şef al municipiului, este, mai nou, cercetat şi pentru abuz în serviciu, deoarece nu ar fi dispus suspendarea din funcţiile publice pe care le deţineau în cadrul Primăriei Constanţa a patru persoane judecate alături de el în celebrul Dosar al Retrocedărilor. Cei patru sunt Constantin Racu (fost director al Direcţiei Administraţie Publică), Ramona Daniela Dospinescu (directorul Direcţiei Patrimoniu), Ion Marica (directorul Direcţiei Tehnic Investiţii) şi Nora Alina Chircă (consilier juridic). În cauza mai sus precizată, magistraţii au reţinut în sarcina lor infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Menţionăm că am încercat să aflăm un punct de vedere de la Ramona Dospinescu, dar aceasta are telefonul închis.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.