Update - Coliziune rutieră la intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Suceava

 
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp la intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Suceava. Două maşini au intrat în coliziune, pe fondul neacordării de prioritate de unul din şoferi. O persoană, pasager într-unul dintre autoturisme, este rănită. Circulaţia în zonă se desfăşoară cu dificultate.

UPDATE:


Revenim cu amănunte privind accidentul de pe bd. Alexandru Lăpușneanu, în dreptul Camerei de Comerț Industrie Navigație și Agricultură Constanța. Bărbatul care se afla la volanul mașinii se a intrat pe contrasens susţine că a încercat să evite un alt autoturism care i-a tăiat calea. Medicii Serviciului de ambulanță, sosiți la fața locului, au constatat că trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O mamă și copilul ei, aflați în mașina care circula regulamentar, au ajuns la spital, însă, la o primă evaluare medicală, se pare că nu sunt în stare gravă. Au mai existat două persoane implicate în accident, însă, din fericire, au scăpat tefere. Polițiștii urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului. Circulația în zonă a fost îngreunată zeci de minute. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier grav pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța. Implicate o motocicletă și un autoturism. O victimă

27 Jul 2021 6881

Accident rutier în Constanţa, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu

18 Sep 2019 2076

Accident rutier pe bulevardul A. Lăpuşneanu. Tânăr, lovit pe trecerea de pietoni

18 Jun 2018 1556

UPDATE2-Accident pe bulevardul Lăpuşneanu. Un student a fost lovit în plin de o Dacie! (galerie foto+video)

16 Mar 2016 3363

Accident rutier în dreptul staţiei RATC Suceava Două tinere, rănite pe trecerea de pietoni

16 Jun 2014 2277

UPDATE. 112 Accident rutier cu victime pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu la intersecţie cu strada Suceava

14 Jun 2014 3951

UPDATE Accident rutier, pe bulevardul Lăpușneanu

12 May 2014 1815