Mai multe persoane, rănite Confruntări violente între manifestanți și polițiști

 
Mai multe persoane au fost rănite, în timp ce altele au fost arestate ieri seara, la sediul Procuraturii Generale din Chişinău, în urma unor confruntări între susţinătorii unui partid care au vrut să intre în sediu, şi poliţie, scrie romanialibera.ro. 

Susţinători ai Partidului Blocul Roşu (radical) au încercat rupă cordonul de poliţie şi să pătrundă cu forţa în sediul Procuraturii, potrivit serviciului moldovean al RFE-RL. 

Poliţia a arestat mai multe persoane, iar alte câteva au fost rănite, potrivit Interfax, citată de RFE-RL, care nu precizează despre câte persoane este vorba.

O femeie a fost spitalizată, potrivit aceleiaşi surse.

Zeci de mii de persoane au participat duminică la un miting de protest, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) din capitala moldoveană.

După miting, organizatorii protestelor, Platforma Dreptate şi Adevăr (DA), au instalat corturi în piaţă şi au promis, în noaptea de duminică spre luni, că vor rămâne în acest „Orăşel al Demnităţii şi Adevărului" până când le vor fi îndeplinite revendicările.



Sursa text + foto: romanialibera.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Protest la Chișinău! Mii de manifestanți, în stradă împotriva deciziei de nevalidare a alegerilor locale

01 Jul 2018 1868

Dorin Chirtoacă a demisionat din funcția de primar general al municipiului Chișinău

16 Feb 2018 1938

Protest la București față de declarațiile lui James Pettit

30 Aug 2016 2460

Proteste la Chişinău, în ziua celebrării a 25 de ani de la obţinerea independenţei de către Republica Moldova

27 Aug 2016 3332

Protest inedit la Chişinău Un moldovean a instalat o toaletă în faţa Centrului Naţional Anticorupţie (video)

28 Jan 2016 3559

Stiripesurse.ro Proteste de amploare la Chişinău, în aşteptarea noului premier

13 Jan 2016 3914

Chișinău-Jurnal.md Două luni de protest non-stop faţă de regimul oligarhic din Republica Moldova

08 Nov 2015 3075

Chișinău-Jurnal.md Moldovenii s-au solidarizat cu manifestanţii din România

05 Nov 2015 3046

Cea de-a doua noapte de proteste la Chișinău Președintele Nicolae Timofti nu demisionează

08 Sep 2015 2224

Chișinău-Jurnal.md Protestul din 6 septembrie continuă. Peste 90 de corturi, instalate în orăşelul „Demnităţii şi Libertăţii”

07 Sep 2015 2516

Mii de protestatari au luat cu asalt piața din Chișinău și îți cer „țara înapoi”

06 Sep 2015 1869

Miting de protest împotriva guvernului de la Chişinău

03 May 2015 2622

Chişinău- Jurnal.md Scandal la Primăria Chişinău

03 Nov 2014 2384

Chişinău – Publika.md Protest în faţa Primăriei Chişinău! Manifestanţii i-au cerut primarului să se însoare

26 Sep 2014 2176

Chişinău-Publika.md Un protest va fi organizat în faţa Primăriei

11 Jul 2014 2421