Congres internaţional la Universitatea Ovidius

Anul acesta, 2013, s-au împlinit 1700 de ani de la promulgarea Edictului de la Milan (313), cel care – pentru prima dată în istoria omenirii – a acordat în mod manifest Dreptul la religie, şi, ipso facto, la libertatea religioasă a tuturor oamenilor, indiferent de convingerea lor religioasă sau filosofică, de originea lor etnică sau starea lor social-politică.

În România, acest moment aniversar a fost evocat cu prilejul unor întruniri ştiinţifice (Congrese, Simpozioane, Conferinţe etc.). Întrunirea lor a fost însă în mare parte datorată acţiunii iniţiată de Patriarhia Română, recte de Părintele Patriarh Daniel, care a dispus ca acest an să fie dedicat evocării aniversării celor 1700 de ani de la promulgarea Edictului de la Milan, întrucât acesta a avut un impact benefic şi în spaţiul danubiano-pontico-carpatin în care trăieşte astăzi poporul român.
În cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, la iniţiativa prorectorului cu relaţiile ei externe, I.P.S. Sa, Prof. Univ. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, s-a desfăşurat deja un Congres ştiinţific în zilele de 16-17 mai a. c., la care au participat cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie. Comunicările lor ştiinţifice urmează să fie publicate în Revista Arhiepiscopiei Tomisului („Sfântul Apostol Andrei”).

În ziua de 10 octombrie 2013, în Aula Bibliotecii Universităţii Ovidius din Constanţa se vor desfăşura lucrările Congresului internaţional organizat de Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al Celor Trei Religii Monoteiste (C.R.M.) al Universităţii Ovidius din Constanţa, sub înaltul patronaj al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.S.P.R.), în parteneriat cu trei prestigioase Universităţi din străinătate, şi anume, Universitatea din Silesia/Katowice (Polonia), Ivane Javakhishvili din Tbilisi (Georgia) şi Universitatea Pontificală Ioan Paul al II-lea din Cracovia (Polonia).

La Congres participă peste 30 de personalităţi ale lumii universitar-academice din afara Ţării (S.U.A., Polonia, Georgia, Bulgaria, Italia, Iran etc.), precum şi reprezentanţi ai Corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti (ambasadorul Iranului, Palestinei şi Iordaniei) şi ai Clubului de presă româno-arab, cu alocuţiuni şi comunicări ştiinţifice.

Tematica Congresului nostru, „Edictul de la Milan şi libertatea religioasă”, a trezit interesul a numeroşi specialişti de reputaţie internaţională, cu o pregătire şi orientare ştiinţifică inter şi pluridisciplinară. Desigur, prin lucrările lor ştiinţifice, participanţii la acest Congres ştiinţific (jurişti, teologi, istorici, politologi, sociologi, filosofi etc.) vor aduce o certă contribuţie la sporirea cunoaşterii statutului juridic al acestui Edict şi la impactul său fericit asupra afirmării şi respectării uneia dintre libertăţile fundamentale ale omului, şi anume, libertatea religioasă, care – aşa după cum se ştie – este prevăzută la loc de frunte şi în textul legislaţiei europene (Convenţia Europeană a Drepturilor omului, Roma, 1950 şi Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa, Lisabona, 2007), care are forţa lui „jus cogens” pentru toate Statele care fac parte din Uniunea Europeană, inclusiv deci pentru  Statul român.

Precizăm că, în lucrările lor, cei peste 30 de participanţi ai Congresului abordează problematica libertăţii religioase atât din punct de vedere juridic şi teologic, cât şi istoric, filosofic, politologic etc.. De altfel, comunicările lor ştiinţifice vor fi publicate în Revista Centrului (C.R.M.), adică în Dionysiana.

Fără îndoială, o asemenea manifestare ştiinţifică, cu un caracter eminamente internaţional, va aduce un plus de afirmare şi de imagine nu numai cetăţii tomitane şi Universităţii ovidiene, ci şi Şcolii româneşti de studii şi cercetare în domenii inter şi pluridisciplinare.

În zilele de 11 şi 12 octombrie, participanţii la Congres vor avea prilejul să cunoască atât unele vestigii şi mărturii arheologice ale cetăţii Tomis – cunoscută de istoriografia greacă încă din secolul al VI-lea ante Chr. – cât şi unele locaşuri sfinte care adăpostesc martiri din secolele III-IV, precum şi unele aşezăminte monahale din Dobrogea, ale căror începuturi urcă în epoca străromână. Or, toate acestea atestă cu prisosinţă vechimea creştinismului în spaţiul Daciei pontice sau a Sciţiei Mici (Scythia Minor) de odinioară, recte al Dobrogei româneşti de astăzi, şi care confirmă totodată şi impactul benefic al Edictului de la Milan la nord de Dunăre, unde memoria prezenţei autorului său principal, Împăratul Constantin cel Mare († 337), rămâne o realitate evidentă până în zilele noastre.


Cu siguranţă, şi lucrările Congresului ştiinţific din 10 octombrie 2013 – care este al şaptelea din seria celor organizate de Centrul nostru (C.R.M.) – se vor înscrie în peisajul manifestărilor universitar-academice de excepţie din Ţara noastră, fiindcă contribuţia acestora va rămâne de referinţă atât la nivel naţional cât şi internaţional.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 322

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 348

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 514

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 461

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 559

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 514

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 637

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 629

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 315

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 687

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 439

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 393

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 362

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 423

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 427