Consiliul Naţional la PSD. Victor Ponta va prezenta raportul activităţii la şefia partidului

Social-democraţii se vor reuni, în perioada 20-21 martie, în şedinţa Consiliului Naţional (CN) când vor alege un nou şef al acestui for, în locul lui Adrian Năstase. Victor Ponta a anunţat că, la reuniune CN, va prezenta un raport de activitate al său şi al conducerii formaţiunii, informează România TV

Victor Ponta a declarat, astăzi, după şedinţa BPN a PSD, că termenul de depunere a candidaturilor pentru şefia CN va expira la adta de 15 martie, urmând ca acestea să fie validate pe 16 martie, într-o nouă şedinţă a BPN.

Ponta a mai spus că printre condiţiile pentru depunerea candidaturilor se numără susţinerea a cinci organizaţii, dar şi necesitatea de a avea o vechime de trei ani în partid.

„În ceea ce priveşte activitatea politică, am confirmat programul Consiliului Naţional din 20-21 martie, principalele teme fiind noul program politic al PSD cu care mergem în 2016 în alegeri, raportul de activitate al meu, al conducerii PSD, modificările la statut, alegerea noului preşedinte"(al CN, n.r.)", a anunţat Ponta.

Pe lista posibililor candidaţi la şefia CNN se află Rovana Plumb, primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, dar şi vicepreşedinţii Constantin Niţă şi Marian Oprişan.


Sursa: România TV
Sursa foto: cotidianul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.