Constanța. Plouă. Iar plouă. Nu ne dau meteorologii nicio șansă de plecare fără umbrele

Vremea.ido.ro: Ziua-furtuni cu fulgere, maxima zilei 21°C, vânt N între 15 şi 25 km/h, probabilitate de ploaie 80%, cantitate precipipiații 7 l/m². Noaptea: furtuni cu fulgere, minima nopții 13°C, vânt NNV între 15 şi 25 km/h, probabilitate de ploaie 80%, cantitate precipitații 3 l/m”.
 
Meteoplus: Vremea va fi în continuare în general instabilă în sudul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte. Instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere după-amiaza şi seara, prin înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse averse, însoţite trecător şi de descărcări electrice. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, precum şi în Moldova cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului vremea va fi în general frumoasă, iar averse slabe vor apărea izolat, în a doua parte a zilei. Vântul va avea unele intensificări în zona montană, în estul şi vestul teritoriului, dar izolat şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime, în creştere faţă de intervalul anterior, se vor încadra în general între 17 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade.
Stațiile meteo din județul Constanța înregistrau, la ora 06.00, 9,4 grade Celsius la Hârșova, 9,6 la Adamclisi, 10,3 la Medgidia,10,4 la Cernavodă, 11,6 la Mangalia și 13,2 la Constanța, 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 306

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 597

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 886

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 482

Vreme instabilă în Dobrogea, în zilele care urmează. Anunțul meteorologilor

21 Apr 2024 589

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 710

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 377

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 695

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 741

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1408

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 784

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 832

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 421

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 764

Vreme deosebit de caldă în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

01 Apr 2024 853