Constănţeni, plecaţi la drum? Iată situaţia traficului de dimineaţă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineaţă, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.

Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea - Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere şi semnalizată corespunzator. Întrucât în zonă, la trecerea trenurilor, se formează coloane de autovehicule, le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşirea acestora.

Tot în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, a fost reluată circulaţia în zona Siriu, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Restricţia de tonaj este impusă din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri). Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Restricţie de tonaj există şi pe DN39, în judeţul Constanţa, pe podul de la Agigea. Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone circulă deviat, pe rute ocolitoare (detalii, inclusiv despre despre rutele ocolitoare, pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România: http://www.cnadnr.ro/docs/comunicate/Comunicat%20CNADNR%20SA%2004%2005%202016%20pod%20Agigea.pdf).

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

De asemenea, conform Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, DN67C (Transalpina) este închis până în data de 31 mai 2016, între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 67+400 (Obârşia Lotrului).

Având în vedere că în în unele zone din Muntenia şi Dobrogea se semnalează precipitaţii, le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, mai ales în curbe, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să folosească luminile de întâlnire, pentru a fi mai vizibili în trafic.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 265

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 17 Bistrița-Beclean

01 May 2024 250

IGPR InfotraficAglomerație pe A1 pe sensul Nădlac spre Deva

01 May 2024 229

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 14

30 Apr 2024 263

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

30 Apr 2024 249

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

30 Apr 2024 321

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 226

Accident rutier pe Autostrada A4, pe sensul Agigea-Ovidiu! Traficul, restricționat în zonă

29 Apr 2024 768

Infotrafic Trafic restricționat din cauza accidentului de pe autostrada A2

29 Apr 2024 464

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 6

29 Apr 2024 269

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

29 Apr 2024 215

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 2

29 Apr 2024 374

INFOTRAFIC Restricţii pentru traficul greu pe drumurile naţionale și Autostrada Soarelui, în perioada Sărbătorilor Pascale

29 Apr 2024 571

IGPR InfotraficRESTRICȚII TONAJ ȘI RECOMANDĂRI SĂRBĂTORI PASCALE

29 Apr 2024 300

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 748