Constănţeni, plecaţi la drum? Iată situaţia traficului la final de weekend

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineaţă, nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vreunui eveniment rutier și nici probleme de fluență pe principalele artere de circulație.

Prin staţia de taxare de le Feteşti, de pe A2 Bucureşti - Constanţa, se trece fără probleme de fluenţă. Reamintim conducătorilor auto că prin stația de taxare se poate trece liber, cu obligativitatea ca plata peajului să se facă înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor de pe autostradă sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577.

DN7C (Transfăgărăşan) a fost redeschis începând din data de 18 iunie 2016, pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu). De precizat este că pe acest tronson va fi interzisă circulaţia pe timpul nopţii, în intervalul orar 21:00 - 7:00. Amintim că până în data de 30 septembrie 2016, pe acest drum național este instituită restricție pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 16 tone în zona kilometrului 83, pentru a permite executarea lucrărilor de consolidare a unui podeț.

Drumul național 67C (Transalpina) a fost redeschis începând din data de 11 iunie 2016, între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 59+800 (Obârşia Lotrului). Pe acest sector de drum, accesul autovehiculelor este interzis în intervalul orar 20:00-07:00, iar viteza maximă de deplasare este de 30 km/h. Este instituită şi restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea - Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere.

De asemenea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri. În ambele puncte de lucru de pe Valea Oltului se formează frecvent coloane de autovehicule.

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) - Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este în continuare restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri), este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Restricţie de tonaj există şi pe DN39, în judeţul Constanţa, pe podul de la Agigea. Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone circulă deviat, pe rute ocolitoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două persoane din județul Constanța, rănite într-un accident în județul Tulcea! Mașina victimelor, în flăcări după impactul cu un copac (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 776

Infotrafic Aglomerație pe drumurile din România – Vezi unde

06 May 2024 363

Infotrafic Cum se circulă pe autostrada A2 București-Constanța?

06 May 2024 454

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 374

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 299

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 17 Bistrița-Beclean

01 May 2024 290

IGPR InfotraficAglomerație pe A1 pe sensul Nădlac spre Deva

01 May 2024 270

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 14

30 Apr 2024 295

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

30 Apr 2024 264

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

30 Apr 2024 350

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 252

Accident rutier pe Autostrada A4, pe sensul Agigea-Ovidiu! Traficul, restricționat în zonă

29 Apr 2024 776

Infotrafic Trafic restricționat din cauza accidentului de pe autostrada A2

29 Apr 2024 489

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 6

29 Apr 2024 276

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

29 Apr 2024 222