Control de la Prefectură - „Deficienţe privind apărarea drepturilor şi intereselor consumatorilor“

Comisia de verificare a unităţilor de agrement şi a parcurilor de disctracţii, constituită prin Ordinul nr. 241/27 mai 2015, a efecutat în perioada 17-19.06.2015 la punctele de lucru ale operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de prestări de servicii de agrement turistic în parcurile de distracţii din zona Năvodari – Vama Veche.

          Comisa, formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor şi Instalaţiilor de Ridicat, Inspectoratului  Teritorial de Muncă, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, a controlat 28 de operatori economici ce deţin 109 utilaje, dispozitive de agrement şi jocuri, unde 80 % din utilajele verificate erau montate şi funcţionale, iar restul erau în faza de montaj sau de amenajare.

Potrivit prefecturii Constanța, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, funcţie de specificul fiecărei instituţii membră a comisiei,  reprezentanţii autorizaţi ai operatorilor economici au oferit consiliere asupra modului de desfăşurare a activităţii.

În urma controlului efectuat, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) a dispus realizarea  informării consumatorilor prin afişarea la locul prestării serviciilor de agrement turistic a documentelor legale de funcţionare, telefon şi adresa CJPC, timpii şi tarifele practicate, avertizări. Au fost constatate deficienţe privind apărarea drepturilor şi intereselor consumatorilor, pentru care a întocmit 24 procese verbale de constatare a contravenţiei, stabilindu-se măsuri pentru remedierea acestora,  iar  la 3 operatori urmează să li se întocmeasca documente de control.

Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) a verificat existenţa documentelor legale  pentru funcţionarea utilajelor de agrement ce cad sub incidenţa ISCIR astfel:
18 operatori deţin autorizaţie de verificare anuală emisă de C.N.C.I.R. Există, deasemenea responsabili privind supravegherea şi  verificarea tehnică a instalaţiilor, iar  personalul ce deserveste  utilajul deţine adeverinţe de manevrant; 3 operatori economici nu au prezentat documentele solicitate la ISCIR; 1 operator economic este autorizat parţial; 3 operatori economici se aflau cu utilajele în montaj; 2 operatori economici nu necesită deţinerea de autorizaţii ISCIR.

ISU Constanţa a informat operatorii economici asupra modului de aplicare a prevederilor legale privind respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiiilor. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi a adus la cunostinţa administratorilor modalităţile optime  de diminuare a faptelor de natură penală şi contravenţională care aduc atingere liniştii şi siguranţei publice în perimentrul parcului de agrement, precum şi măsurile care trebuie luate în cazul unui eveniment de natură să tulbure liniştea şi siguranţa  turiştilor.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a desfăşurat acţiuni de conştientizare şi informare a operatorilor economici ce deservesc unităţile de agrement şi parcurile de distracţii. Au fost finalizate 6 controale în care au fost dispuse 11 măsuri de remediere a deficienţelor, cu termen scadent stabilit de comun acord cu angajatorul. În zilele următoare, se vor finaliza controalele şi la ceilalţi operatori economici identificaţi pe parcursul acţiunilor de control, mai spun reprezentații Prefecturii.

De asemnea, reprezentanții Prtefecturii precizează și că ENEL a verificat firidele de distribuţie a energiei electrice de unde sunt alimentate utilajele de agrement. „Astfel, s-a constatat că în parcul central al Oraşului Năvodari, există o firidă de distribuţie ce aparţine Primariei Năvodari, cablurile sunt la suprafaţa pământului prezentând risc de accidentare, firida prezintă lipsa indicatoarelor de securitate“, se arată într/un comunicat de presă transmis de Prefectură.


„În staţiunea Eforie Nord, str. T Vladimirescu, zona Belona, într-o bucată de perete ce a fost supus demolării, s-a identificat o firida încastrată, de unde se alimentează cu energie electrică parcul de distracţii, zona Belona. Recomandarea ENEL a fost aceea ca firida să fie reaşezată pe domeniul public pe baza unui proiect făcut de SC Enel Distribuţie SA“, se mai precizează în comunicatul reprezentanților Guvernului în teritoriu. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prefectura Constanța Comisii de control în județul Constanța. Ce s-a constatat

31 Oct 2023 999

Controale la Constanța! Iată ce au constatat autoritățile

26 Oct 2023 775

Știri Constanța Operatori economici și instituții publice, la control. Nereguli constatate

25 Oct 2023 1172

Știri Constanța Controale în transportul rutier. Ce nereguli au fost descoperite

21 Oct 2023 770

Știri Constanța Acțiune de control în transportul rutier. Deficiențe constatate și amenzi aplicate

17 Oct 2023 775

Controale la Constanța! Au fost aplicate amenzi și avertismente

10 Oct 2023 828

Constanța Controale la instituții publice și operatori economici. Constatări

07 Oct 2023 838

Acțiune de control în Constanța Deficiențe și sancțiuni în urma verificărilor la instituții publice și operatori economici

06 Oct 2023 682

Operatorii economici din Constanța, la control! Ce sancțiuni s-au dat

04 Oct 2023 817

Știri Constanța Operatori economici și mijloace de transport, la control! Nereguli descoperite de inspectorii din Constanța

03 Oct 2023 809

În județul Constanța. Operatorii economici, la control!

29 Sep 2023 939

Știri Constanța Zeci de nereguli depistate la societățile ce comercializează carburanți

28 Sep 2023 800

Știri Constanța Deficiențe depistate la Constanța, la societățile ce comercializează carburanți

26 Sep 2023 966

Știri Constanța Verificări riguroase la Constanța, la operatorii economici din domeniul carburanților! Deficiențe constatate

23 Sep 2023 994

Știri Constanța Amenzi aspre pentru agenții economici din domeniul carburanților

16 Sep 2023 809