Cum scot bulgarii bani din istoria României

Deşi vremea nu a ţinut deloc cu turiştii, în minivacanţa de Rusalii, litoralul românesc a fost din nou surclasat de cel al bulgarilor. Nici măcar moldovenii de dincolo de Prut nu mai vin la noi la mare.

La ei, mii de turişti pe zi, la noi, cârciumă falimentară

"Câteva mii de turişti au luat cu asalt plajele litoralului românesc, chiar dacă vremea nu a fost una favorabilă. Ca de obicei, cel mai mare număr de turişti s-au îndreptat către staţiunea Mamaia. Hotelierii au avut mai multe pachete atractive de 2 sau 3 nopţi pentru cei care au dorit să petreacă această minivacanţă pe litoralul românesc." Aceasta este SINGURA ştire apărută izolat în media din România (bazată practic însă pe declaraţia unui responsabil al unei asociaţii patronale a turismului de pe litoral) privind minivacanţa de Rusalii din perioada 10-13 iunie. Imaginile din Mamaia date de o televiziune ne-au arătat însă că arterele staţiunii erau relativ slab populate.

La câteva zeci de km distanţă, la Balcic, în Bulgaria, cu totul alta era situaţia. Circa 4.000 de turişti (români, ruşi, basarabeni, germani, francezi, olandezi, britanici şi evident bulgari) pe zi au vizitat Domeniul Reginei Maria, între 10 şi 13 iunie. Acesta este unul dintre cele mai căutate obiective turistice din Europa (în jur de 450.000 de vizitatori în 2010 - n.a.).

Aici, la Balcic, turiştii de diverse naţionalităţi au posibilitatea să afle date importante din istoria interbelică a României, pentru că responsabilii obiectivului nu s-au sfiit să organizeze un adevărat muzeu în principala locaţie utilizată drept reşedinţă de vară de fosta suverană a României. Zeci de poze reprezentând-o pe Regina Maria, zeci de obiecte personale care i-au aparţinut, o parte din mobilierul original pe care l-a folosit, date istorice privind familia regală a României, explicaţii în trei limbi, toate acestea stau la dispoziţia turiştilor. Suprafaţa de 65.000 de metri pătraţi a parcului Domeniului nu este cu nimic mai prejos decât cele ale marilor palate regale din Occident.

Citeste mai mult pe http://www.cotidianul.ro/149113-Cum-scot-bulgarii-bani-din-istoria-Romaniei


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 349

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 366

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 745

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 724

Kokkai Comimpex SRL, din Constanța, va păzi Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral!

01 May 2024 342

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1345

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 489

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 651

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 704

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1378

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 659

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 749

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 511

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 864

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 601