Daniela Dobrila, fost director al Direcţiei Licenţiere şi Autorizare din ARR, a fost trimisă în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

Daniela Dobrila, la data faptelor director al Direcţiei Licenţiere şi Autorizare din cadrul Autorităţii Rutiere Române (A.R.R.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie – decembrie 2013, în cadrul programului de transport călători în județul Galați aferent anilor 2014 – 2019, inculpata Dobrilă Daniela, în calitate de director al Direcţiei Licenţiere şi Autorizare din cadrul Autorităţii Rutiere Române (A.R.R.), şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a dispus şi a realizat o comunicare către baza de date a Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (C.N.M.S.I.) din care rezulta faptul că un operator de transport avea o vechime neîntreruptă de 64 luni în deţinerea licenţelor pe traseele Galaţi – Cişmele şi Galaţi – Fântânele.
În realitate, firma respectivă avea o vechime mult mai mică de numai 28 de luni.
Comunicarea respectivă a fost intermediată tehnic de un subaltern. Faţă de acesta, inculpata s-a prevalat de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcţia ei superioară şi l-a indus în eroare în scopul menționat mai sus.
Acest lucru l-a ajutat pe operatorul de transport să câștige licitația privind cele două trasee amintite.
Prin demersurile abuzive ale inculpatei Dobrilă Daniela a fost obținut un folos necuvenit pentru operatorul de transport care a și câștigat licențele pentru cele două trasee concomitent cu vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale celeilalte participante la licitație.

În același context, în luna ianuarie 2013, inculpata Dobrilă Daniela la solicitarea aceluiași operator de transport, a întocmit şi semnat o adeverinţă în cuprinsul căreia a atestat în mod necorespunzător adevărului, faptul că firma respectivă avea la momentul respectiv o perioadă de deţinere neîntreruptă a licenţelor pe traseele Galaţi - Cişmele şi Galaţi - Fântânele de 54 luni şi 15 zile, în condiţiile în care, în mod real, firma respectivă avea o vechime neîntreruptă mult mai mică.
În acest sens, inculpata Dobrilă Daniela l-a determinat, prin inducere în eroare, pe un subordonat să semneze fără vinovăţie adeverința respectivă, document care apoi, în baza circuitului intern reglementat la nivelul instituţiei, a fost semnat în aceleași condiții și de alte persoane din conducerea A.R.R..

Ulterior, în cursul anului 2013, operatorul de transport s-a prevalat de acest document în cadrul unor proceduri administrative şi juridice în scopul obţinerii atribuirii aceloraşi două trasee în cadrul programului de transport aferent anilor 2014 – 2019.

Precizăm că, la data de 6 mai 2014, inculpata Dobrilă Daniela a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni comise tot în legătură cu atribuțiile sale de serviciu comunicat nr. 532/VIII/3 din 6 mai 2014.


Prezentul dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avarie Termoficare Constanța în zona Tomis Nord! Mai mulți abonați au rămas fără căldură și apă caldă

05 Mar 2024 806

UPDATE Incendiu în cartierul Tomis Nord din Constanța! Pompierii solicitați să intervină pe strada cpt. Dobrilă Eugeniu (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Jan 2024 1656

Constanța Trei avarii și o lucrare lasă mai multe zone din Tomis Nord fără apă caldă la robinete

20 Oct 2023 976

Avarie RAJA în zona Tomis Nord din Constanța. A fost întreruptă furnizarea apei

08 Aug 2023 1105

Constanța Două avarii Termoficare au lăsat mai bine de jumătate de oraș fără apă caldă. Afectat și Spitalul Militar

05 Jul 2023 1233

Femeile care conduc Poliția Constanța!

05 Jun 2023 3973

UPDATE Copil rănit într-un accident rutier pe strada Cpt Dobrilă Eugeniu în fața Școlii Generale nr. 38 din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Jan 2023 3293

Constanța Cum puteți scăpa de deșeurile voluminoase? Unde sunt amplasate containerele speciale pentru colectare

29 Dec 2022 1164

Două avarii ale Electrocentrale Constanța (CET Palas) și RAJA au lăsat mai mulți locuitori din Constanța fără apă caldă și căldură. Ce zone sunt afectate

19 Apr 2018 3308

Accident rutier în Constanţa, pe strada Cpt. Dobrilă Eugeniu. O persoană a fost rănită

04 Dec 2017 4607

Constanța. Pieton lovit de o mașină pe trecere de pietoni. Evenimentul rutier a avut loc în Tomis Nord (galerie foto + video)

31 Aug 2017 5442

Constanța. Dosar penal pe numele unei tinere care cerșea cu un copil de 4 luni în brațe

19 Aug 2017 2105