De azi, paşapoartele vin cu Poşta

De la 1 aprilie, paşapoartele biometrice vor fi livrate de domiciliu persoanelor fizice, care solicită acest lucru, prin Poşta Română. Taxa percepută este de aproape opt lei cu tot cu TVA, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
 
Poșta va expedia, la domiciliu, până la 45.000 de documente de călătorie, pe durata a doi ani, în baza unui contract semnat pentru o perioadă de doi ani cu Direcţia de Paşapoarte. Trebuie spus că livrarea paşapoartelor la domiciliu se putea face încă de la începutul anului, dar nu prin Poşta Română.
 
Potrivit acordului cadru dintre Poşta Română şi Direcţia de Paşapoarte, fiecare expediţie va fi asigurată, în procent de 100%, cu suma de 300 de lei. Destinatarul va putea verifica online statusul expedierii şi va trimite un mesaj telefonic cu data livrării.
 
De asemenea, operatorul va informa destinatarul şi cu privire la taxele percepute pentru acest serviciu. Prin derularea acestui contract, Poşta Română respectă legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal, urmând să expedieze între 22.500 şi 45.000 de paşapoarte, a informat compania într-un comunicat.

Sursă foto: epochtimes-romania.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.