De la ce a pornit incendiul violent de la Medgidia care a mistuit mai multe locuinţe. Zeci de persoane au rămas fără case

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au finalizat cercetările după incendiul violent ce a distrus mai multe locuinţe din Medgidia. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, focul care a mistuit imobilele ar fi fost cauzat cel mai probabil de un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile. 

Incendiul ce a izbucnit în această dimineaţă în jurul orei 6.15 în municipiul Medgidia, în cartierul Cimentul, a mistuit zece locuinţe, în care locuiau 43 de persoane. Abia în jurul orei 13.00 pompierii au reuşit să stingă focul. 

La faţa locului au intervenit mai multe autospeciale de stingere cu apă şi spumă. 
 
Cei care au rămas fără un acoperiş deasupra capului vor fi preluaţi de primărie şi cazaţi în alte spaţii de locuit.
 
Reamintim că în această dimineaţă a izbucnit un violent incendiu la un imobil iar din cauza vântului puternic focul s-a extins şi la cele din apropiere.

Sursa foto: ISU Dobrogea

Citeşte şi: 

Incendiu violent. Zeci de oameni au rămas, în toiul iernii, fără adăpost în Medgidia după ce casele li s-au făcut scrum (galerie foto + video)

UPDATE Este prăpăd. Incendiu la Medgidia. Ce s-a întâmplat și cu ce forțe intervin pompierii. Focul s-a extins la casele vecinilor. Ambulanța a preluat o victimă (galerie foto + video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea Pompierii, în alertă - O casă a fost mistuită de flăcări!

06 May 2024 331

Constanța Pericol de explozie în stațiunea Mamaia. Intervin salvatorii

06 May 2024 525

Medgidia. Minor decedat după un incendiu provocat. Tribunalul Constanța a fixat un nou termen în dosar

06 May 2024 366

Accident la intersecția străzilor Mangaliei cu Caraiman, în municipiul Constanța. Două autoturisme implicate (FOTO)

06 May 2024 1039

UPDATE Incendiu într-un apartament în municipiul Constanța. Pompierii intervin

06 May 2024 753

Suceava Patru case de la Valea Moldovei afectate de un incendiu (GALERIE FOTO)

05 May 2024 590

UPDATE. Constanța Incendiu la un apartament din Mangalia. Intervin pompierii

05 May 2024 616

Tragedie! Biserică mistuită de flăcări în noaptea de Înviere! (GALERIE FOTO)

05 May 2024 836

Tragedie în Capitală în prima zi de Paște! O persoană a ars de vie într-un incendiu pornit de la o candelă

05 May 2024 709

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 1833

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

04 May 2024 524

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1711

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1257

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 581

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 267