Decret de decorare semnat de Președintele României. Cine a primit distincția

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 octombrie a.c., decretul de decorare a Maicii Stavrofore Margareta-Irina Pântescu, stareţă a mănăstirii Voroneţ.

Stareța a primit disticția Ordinul National „Pentru Merit” in grad de Ofiter în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea şi smerenia puse, de-a lungul întregii sale vieţi, în slujba lui Dumnezeu şi a Bisericii Ortodoxe Române, contribuind la renaşterea vieţii monahale de la mănăstirea Voroneţ, precum şi la buna administrare şi promovare a acestui centru de spiritualitate românească.

Decorarea a fost făcută la propunerea secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Tot ieri, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare a profesorului Elias Dobre.

Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția personală semnificativă pe care a avut-o la dezvoltarea proiectelor de cooperare româno-germane, precum și la promovarea imaginii comunității românești în Republica Federală Germania, Președintele României a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler profesorului Elias Dobre.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Afacerilor Externe, domnul Teodor-Viorel Meleşcanu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Vasile

12 Oct, 2017 16:47

Ce decorație a primit maica stareța ?

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

07 May 2024 436

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

07 May 2024 371

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

06 May 2024 609

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

06 May 2024 438

Prima Doamnă a României, mesaj pentru români în prima zi de Paște

05 May 2024 575

Președintele Klaus Iohannis „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului“

04 May 2024 475

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 443

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 647

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 541

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 473

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 585

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 442

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 710

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1237

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 235