Dezvăluire șocantă în cazul morții actriței Brittany Murphy și a soțului ei

   Brittany Murphy, actriță și  cântăreață americană, cunoscută pentru rolurile din filmele Girl, Interrupted, Don't Say a Word sau 8 Mile   a decedat în 2009 la vârsta de 32 de ani.          
     Potrivit raportului medico-legal, cauza decesului ar fi fost o pneumonie, survenită pe fondul unei deficiențe de fier. Cinci luni mai târziu, soțul ei, Simon Monjack, în vârstă de 40 de ani, a fost de asemenea, găsit mort, și paradoxal motivul morții a fost același.
  Tatăl actriței a declarat că moartea lor nu a survenit din cauza anemiei, așa cum spunea examenul medical, și a dat în judecată autoritățile care au întocmit raportul, cerând să se facă noi investigații.
   Cazul a fost redeschis, iar noile analize au demonstrat că în sângele victimelor au fost găsite zece substanțe toxice și metale grele la un nivel mult mai înalt decât cel admis de către Organizația Mondială a Sănătății. Aceste tipuri de metale grele / elemente toxice sunt de obicei găsite în otrava pentru șobolani, pesticide sau insecticide. Deoarece acestea nu puteau fi consumate benevol, tatăl vedetei cere să fie găsit cel care este responsabil de moartea fiicei și a ginerelui său, și să fie pedepsit pentru fapta sa.
   Specialiștii spun că ingerarea acestor substanțe, chiar și în cantități foarte mici, cauzează amețeli, dureri de cap și stări de inconștiență. Ambii soți au avut aceste simptome înainte de a muri, însă ele au fost asociate cu afecțiunile de care se presupunea că suferă cei doi.
Cercetările continuă, iar poliţia urmează să stabilească cine se face vinovat de moartea celor doi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se împlinesc șapte ani de la decesul actriței Brittany Murphy

20 Dec 2016 2960

Ştiaţi că...? Se împlinesc cinci ani de la moartea tragică a actriţei Brittany Murphy

20 Dec 2014 2755

Ştiaţi că...? Astăzi, actriţa Brittany Murphy ar fi împlinit 37 de ani

10 Nov 2014 1781