Din cauza amenințărilor cu moartea George Clooney construiește un buncăr pentru a-și proteja soția

 
George Clooney ar fi luat decizia extremă de a construi un buncăr în interiorul reședinței sale din Berkshire, vestul Londrei, pe lângă alte măsuri de securitate prevăzute de actor pentru a-și proteja soția, Amal, avocat extrem de cunoscut la nivel mondial, care a primit recent amenințări cu moartea.

De ce este nevoie de un buncăr? În primul rând pentru că Amal Clooney este implicată, printre altele, în procesul lui Mohamed Nasheed, fost președinte al Maldivelor în perioada 2008-2012, care se află în închisoare pentru terorism și riscă o pedeapsă de 13 ani pentru abuz de putere. Avocata britanică de origine libaneză pledează pentru dreptul clientului său de a efectua pedeapsa la domiciliu, așa cum s-a întâmplat până la începutul lunii martie, când măsura a fost revocată.
 
Organizația Amnesty International a afirmat despre condamnarea lui Nasheed că ar fi fost ''motivată politic'', iar SUA și-au exprimat preocuparea pentru modul în care a decurs procesul acestui om politic, activist pentru apărarea drepturilor omului și conservarea mediului înconjurător, care a fost primul președinte ales democratic din Maldive. În contextul pregătirii apărării procesului lui Nasheed, avocata Amal Clooney a fost amenințată cu moartea, ceea ce l-a determinat pe soțul ei să ia măsuri de protecție.
 
"Măsurile de securitate sunt mai mult pentru ea decât pentru el. Amenințările cu moartea sunt destule de grave", a comentat oficialul districtului, Paul Harrison, care s-a implicat personal în protecția soției lui Clooney.
 
Presa a scris deja că primele măsuri luate de Clooney au constat în angajarea de bodyguarzi și șofer, atât pentru el cât și pentru soția sa, și în instalarea unor camere de supraveghere în jurul imobilului, din cauza cărora a intrat în conflict cu vecinii. În final, starul de cinema a fost nevoit să nu mai monteze dispozitivele respective la o înălțime de șase metri, cum era planul inițial, ci la doar trei metri peste nivelul solului.
 
Actorul a considerat aceste inițiative insuficiente, așa încât dispus construirea unui buncăr în interiorul casei, un spațiu proiectat împotriva "focului, bombelor și rezistent la atacuri". După ce a coprodus filmul "Argo", Clooney pare să fi învățat care sunt cele mai bune metode pentru a proteja o persoană, scrie ziarul spaniol ABC, citat de agerpres.ro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

George Clooney a refuzat 35 de milioane de dolari pentru o zi de muncă. Ce urma să facă în schimbul banilor

03 Dec 2021 2136

Miguel Ferrer, unul dintre cele mai cunoscuți actori de televiziune, s-a stins din viaţă

20 Jan 2017 2387

Ştiaţi că...? Pe 6 mai, îşi sărbătoreşte ziua de naştere...

06 May 2015 1562

Cele mai haioase reclame, la Cronica Netului

31 Jul 2014 1602

75 de ani la debutul lui „Batman” în revista „Detective Comics”

27 May 2014 2013