UPDATE - S-a împuşcat în gât, cu propriul pistolDoi ani de închisoare, cu executare, pentru Adrian Năstase

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au pronunțat verdictul final în recursul dosarului Adrian Năstase - Trofeul Calității, în care fostul premier a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în prima instanță. Adrian Năstase a primit doi ani de închisoare cu executare. La ultimul termen al recursului, după o ședință de 14 ore, instanța a dispus pronunțarea unui verdict final în acest dosar de corupție pe 20 iunie. În ultimul cuvânt susținut în fața completului de judecată, Adrian Năstase a cerut să fie achitat deoarece nu a săvârșit nicio faptă penală, în timp ce procurorul de ședință a cerut majorarea pedepsei. Au trecut trei ani și patru luni de la trimiterea în judecată a dosarului.

Update  

Potrivit România TV, Adrian Năstase ar fi vrut să se împuşte în propria casă. Fostul premier a fost luat cu o ambulanţă şi dus către spital. Raed Arafat, coordonatorul SMURD, a confirmat informaţia potrivit căreia Adrian Năstase s-a împuşcat în gât cu propriul pistol. În prezent el se află în Spitalul Floreasca, unde va fi supus unei operaţii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

hmm

20 Jun, 2012 20:10

Da, sigur o sa intre la puscarie. Uite acum.

Articole asemanatoare

Modificări în firma Golden Grain Organics SRL, din Constanța. Iată numele noului asociat și administrator

03 May 2024 458

Doliu în lumea pompierilor de la ISU Constanța. Un salvator s-a stins din viață

03 May 2024 755

Doliu în Baroul Constanța! A decedat avocatul constănțean Adrian Avram

03 May 2024 1279

Scandal monstru la Costinești! Începe procesul turiștilor care s-au luat la harță cu polițiștii, în august 2023! (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 858

Firme Constanța Rodecons SRL și IFN Roadria SRL schimbă asociații! (DOCUMENT)

02 May 2024 369

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 408

Alpha Builders Group SA va edifica două blocuri turn de 12 etaje în Mamaia. Dezbaterea publică, organizată de APM Constanța pe 22 mai

01 May 2024 632

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 520

Cazul City Insurance SA - cel mai mare faliment din istoria recentă a României! Tribunalul București anunță noul termen

01 May 2024 414

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 525

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 aprilie 2024

01 May 2024 453

#citeșteDobrogea O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

30 Apr 2024 1387

Lista candidaților din partea AUR pentru Consiliul Județean Constanța

30 Apr 2024 1150

Primăria Constanța la judecată cu o firmă din Medgidia! Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

29 Apr 2024 491

Primăria Techirghiol, județul Constanța, investește aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 11 străzi din oraș (DOCUMENT)

29 Apr 2024 493