Doi turişti au fost duşi la Poliţie pentru că au fotografiat casa lui Klaus Iohannis din Sibiu

 
Doi turişti, un poliţist din Republica Moldova şi o femeie, au fost duşi ieri seară la sediul Poliţiei Sibiu, de un echipaj de jandarmi, după ce aceştia s-au oprit în faţă casei preşedintelui Klaus Iohannis pentru a-şi face poze de pe trotuar, relatează Agerpres.
 
Cei doi turişti au părăsit sediul Poliţiei Sibiu după ce, în urmă verificărilor, s-a stabilit că nu reprezintă niciun pericol.
 
„La sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, cele două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost aduse aseară, în jurul orelor 19:00, de un echipaj al Jandarmeriei. Noi nu am făcut altceva decât să interogăm bazele de date, pentru a face o verificare suplimentară, cu privire la identitatea lor. Având în vedere că nu s-a constat nimic, oamenii au fost liberi să plece”, a precizat astăzi, pentru Agerpres, comisarul Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.
 
Jandarmeria Sibiu susţine că nu este ilegal să faci fotografii casei preşedintelui Iohannis, de pe domeniul public. Totuşi, dacă cei de la Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) - care asigura protecţia imobilului, amplasat pe stradă Bâlea din Sibiu, relativ aproape de zona centrală a oraşului - solicită jandarmilor să facă verificări, aceştia sunt obligaţi să ia măsuri.
 
Acest lucru s-a întâmplat marţi seară, SPP solicitând jandarmilor să-i verifice pe cei doi turişti care fotografiau imobilul.
 
„Există persoane care au manifestat un interes aparte pentru un obiectiv care este păzit. Sunt măsuri de ordine fiind vorba de reşedinţa unui preşedinte. Jandarmii au stabilit identitatea celor două persoane, însă trebuiau să mai chestioneze şi nişte baze de date, să verifice dacă acel om chiar e poliţist sau nu, pentru că oricine poate pretinde că e poliţist. Identitatea unuia dintre ei figura că este poliţist în Republica Moldova. Ei (cei doi n.red.) au susţinut că nu doreau să facă poze casei preşedintelui, ci doar să se fotografieze pe ei. (...) A fost o neînţelegere. Imobilul beneficiază de măsuri de protecţie suplimentară”, a explicat Alexandru Costea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu., scrie româniatv.net.
 
Conform acestuia, nu este prima dată când jandarmii verifică persoane care, din diverse motive, staţionează prea mult în faţă casei preşedintelui Klaus Iohannis şi chiar a fost aplicată o amendă unui tânăr care nu a fost cooperant cu forţele de ordine.



Sursa foto: româniatv.net

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ SibiuMandat european de arestare, pus în aplicare de polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș

04 Mar 2024 386

Percheziții efectuate în județul Constanța și alte nouă județe pentru înșelăciune și fals

04 Mar 2024 822

IPJ Sibiu Atenție în trafic! Condiții meteo dificile

18 Nov 2023 778

DGA A încercat să mituiască polițiștii rutieri, dar s-a trezit trimis în judecată

09 Nov 2023 954

Accident rutier în județul Sibiu! Au fost implicate un microbuz și două persoane

15 Oct 2023 811

IPJ Timiș Cercetați pentru introducerea ilegală de deșeuri în țară (FOTO)

01 Oct 2023 771

IPJ Sibiu Accident rutier pe DJ 106. O motocicletă a intrat într-un cap de pod

08 Sep 2023 928

Zeci de permise reținute de polițiștii din Sibiu

04 Sep 2023 784

IPJ Sibiu Bărbat băut și fără permis de conducere, prins de polițiști la volan

16 Aug 2023 931

Percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ 800.000 de euro! (FOTO+VIDEO)

17 May 2023 1292

Atenție șoferi! Risc de polei pe mai multe drumuri din țară

04 Dec 2022 1383

Scandal în trenul care circula pe ruta Mangalia-Sibiu. Un controlor a fost agresat (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Aug 2022 2045

Poliția Română Percheziții în mai multe orașe, inclusiv Constanța

30 Jun 2022 1545

Un bărbat a sunat la Poliție să anunțe decesul fiului său de șase ani. Cum au găsit oamenii legii copilul

04 Feb 2022 1803

Sibiu O fată în vârstă de 21 de ani a murit după ce a fost lovită de o mașină a poliției, în timp ce traversa strada

28 Dec 2021 1473