Dosarul lui Vâlcov, declinat în favoarea Tribunalului Olt

 
Magistrații Tribunalului București au admis excepția de necompetență teritorială invocată de fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, și au declinat în favoarea Tribunalului Olt competența de soluționare a cauzei în care acesta este trimis în judecată pentru luare de mită. Soluția este fără cale de atac și a fost pronunțată pe 20 ianuarie în camera de consiliu.
 
Vâlcov va fi cercetat în continuare sub control judiciar, deoarece în dosarul nr. 439/3/2015/a2.1, privind verificarea unor măsuri preventive, la termenul din 20 ianuarie, magistrații au constatat ''legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar'' luată față de Darius Vâlcov în baza unei ordonanțe a DNA din 16 noiembrie 2015. Soluția dată de magistrații Tribunalului București în privința cercetării lui Vâlcov sub control judiciar poate fi contestată.
 
Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor și fost primar al municipiului Slatina, este cercetat pentru fapte de corupție în mai multe dosare privind infracțiuni din perioada în care era primar cât și ulterior acelei perioade. El este acuzat că, în calitate de primar al municipiului Slatina, a primit diferite sume de bani de la oameni de afaceri pentru derularea unor contracte între Primăria Slatina și firmele deținute de afaceriști. Contractele vizează reabilitarea termică a unor blocuri, reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina, extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în județul Olt.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina a fost adus în țară!“

14 Dec 2023 708

Ministrul Justiției, reacție la aducerea lui Vâlcov în țară (VIDEO)

14 Aug 2023 934

Darius Vâlcov, dat în urmărire generală

03 May 2023 986

Luare de mită şi trafic de influenţă Judecătorii au încetat procesul penal față de Darius Vâlcov!

16 Mar 2023 1347

Darius Vâlcov, achitat definitiv într-un dosar de corupție privind instigare la dare și luare de mită

18 Nov 2021 1714

Darius Vâlcov, condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită

21 Jul 2020 1645

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, sesizată în cazul lui Darius Bogdan Vâlcov

17 Oct 2019 1923

Darius Vâlcov scapă de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de divulgarea secretelor de stat

21 Jun 2019 1962

DIICOT. Darius Vâlcov, sub control judiciar pentru divulgarea secretelor de stat

18 Jun 2019 2303

Ce decizie a luat Instanța Supremă în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare

11 Jun 2019 2199

Darius Vâlcov a demisionat din Guvern

03 Jun 2019 1846

Procurorii DNA cer preschimbarea termenelor stabilite în dosarele lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov

17 Apr 2019 1700

Darius Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă, prins de radar. A rămas trei luni fără permis

14 Feb 2019 1918

Se va renunța sau nu la „taxa pe lăcomie“? Ce a declarat Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă

10 Feb 2019 1867

Curtea de Apel a decis începerea judecății în dosarul în care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată pentru instigare la dare şi luare de mită

20 Sep 2018 1599