Echipajele ISU Dobrogea vor preveni situațiile de urgență la procesiunile și ceremoniile religioase de Bobotează



Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vor asigura măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă la procesiunile şi ceremoniile religioase ocazionate de Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza) atât în municipiul Constanţa cât şi în oraşele de pe raza judeţului.
 
Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, la manifestarea religioasă care debutează vineri, la ora 11.00, sunt aşteptaţi peste 10.000 de credincioşi. Un pluton de 18 subofiţeri, sub comanda unui ofiţer, va face parte din garda de onoare ce însoţeşte procesiunea, conform tradiţiei militare.
 
Două echipaje de pompieri vor asigura măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel spre Portul Tomis, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apelor. Totodată, în locul unde se va desfăşura procesiunea, va fi şi un echipaj de paramedici care vor acorda primul ajutor medical de urgenţă persoanelor cu afecţiuni medicale.
 
Cu ocazia Sărbătorii Botezului Domnului (Boboteaza), în timpul manifestărilor religioase cu public numeros, pentru a reduce consecinţele negative ce se pot răsfrânge asupra persoanelor în cazul producerii unui eventual incendiu, pompierii constănţeni recomandă slujitorilor bisericii şi credincioşilor să asigure respectarea următoarelor măsuri principale:
 
  • la începutul slujbei, reprezentanţii bisericii trebuie să le spună credincioşilor regulile ce trebuie respectate în biserică, în scopul prevenirii incendiilor, mai cu seamă privind utilizarea lumânărilor, modul de comportare pe timpul izbucnirii unui incendiu în lăcaşul de cult (păstrarea calmului, evitarea producerii unor accidente nedorite şi a instalării panicii pe durata evacuării construcţiei incendiate), cât şi privind asigurarea stingerii urgente a incendiului, cu forţele şi mijloacele existente;
  • cetăţenii trebuie să ţină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;
  • pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca slujbele să se organizeze în exterior, iar dacă se desfăşoară în interior, se va permite accesul credincioşilor în limita capacităţii construcţiei, iar pe toată durata manifestaţiei, obligatoriu, uşile de acces şi evacuare vor fi menţinute în poziţie deschisă;
  • parcarea autoturismelor şi autocarelor se va face în vecinătatea lăcaşurilor de cult astfel încât, în eventualitatea producerii unui incendiu, să nu blocheze ori îngusteze căile de acces necesare pentru intervenţia autospecialele pompierilor;
  • personalul bisericii va supraveghea candelele şi lumânările aprinse în incinta bisericii pe toată durata slujbei;
  • amenajarea unor locuri speciale, în exteriorul lăcaşurilor de cult, pentru depunerea lumânărilor aprinse, aflate la distanţă de siguranţă faţă de construcţii, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip;
  • supravegherea acestora în permanenţă şi stingerea lor, în mod obligatoriu, la terminarea slujbelor religioase;
  • evacuarea din interiorul lăcaşurilor de cult, pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, băncilor şi scaunelor nefixate de pardoseală;
  • instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor ori în căminele de bătrâni din incinta mănăstirilor sau anexe ale acestora, de către slujitorii bisericii, privind necesitatea respectării regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor la exploatarea instalaţiilor electrice, la utilizarea focului deschis, cât şi privind interdicţia fumatului în aceste locuri;
  • asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apă şi posibilităţi de utilizare a apei şi stingătoare de incendiu, subliniindu-se că pentru acele mânăstiri amplasate izolat, în locuri greu accesibile sau chiar inaccesibile autospecialelor pompierilor, această dotare minimă, dublată de instruirea corespunzătoare a personalului, pot salva construcţia de la distrugere;
  • în situaţia izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic de apel de urgenţă 112.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1126

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 499

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 682

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 381

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 549

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 317

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1378

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 968

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 718

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 477

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1020

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 1177

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3230

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 368

Știri Constanța Weekend de foc pentru pompierii ISU Dobrogea

15 Apr 2024 474