Elevii constănțeni au susținut azi proba la matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale

Astăzi, s-a desfăşurat simularea la cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale, Matematică, pe care au susţinut-o 5.731 elevi (urban - 3701 şi rural -2030).

Lucrările vor fi evaluate de către profesorii unităţii şcolare, pe cât posibil de profesorii care nu predau la clasele respective. Rezultatele evaluării vor fi afişate pe data de 12.12.2012, până la ora 12,00 şi vor fi analizate în perioada, 13.12. - 18.12.2012, atât la nivelul fiecărei discipline/clase, şcoli, cât şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. De asemenea, acestea vor fi aduse şi la cunoştinţa părinţilor elevilor claselor a VIII-a.

„Având în vedere că ne-am propus în acest an şcolar o îmbunătăţire a rezultatelor obţinute de elevi la examenele naţionale, această primă simulare este relevantă pentru a constata gradul de pregătire a elevilor pentru examenul din luna iunie. Chiar dacă nu au susţinut simularea sub supravegherea camerelor, totuşi elevii s-au familiarizat cu atmosfera de examen, pentru că s-au respectat toate condiţiile de examen - aşezare în bănci în ordine alfabetică, profesori asistenţi, subiecte elaborate după modelul transmis de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, susţinerea examenului pe coli tipizate de examen. Consider că rezultatele trebuie să fie folosite ca un feedback constructiv atât pentru elevi, părinţi, profesori, cât şi pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Vreau să mulţumesc directorilor şi tuturor profesorilor pentru implicarea în organizarea şi desfăşurarea în condiţii optime a acestei simulări - care nu s-a mai desfăşurat la nivelul judeţului nostru de ani buni - şi, totodată, contez pe corectitudinea şi obiectivitatea lor în evaluarea lucrărilor", a declarat inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. CS Medgidia Eric Crînguș, triplu campion mondial la Kempo (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1065

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 574

Fost director în Primăria Constanța, Emil Mereuță candidează pentru funcția de director executiv la DGASPC (DOCUMENT)

25 Mar 2024 2322

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 93 de elevi au participat la Olimpiada de Chimie, etapa județeană

23 Mar 2024 1346

Clasamentul liceelor din Constanța în funcție de notele obținute de elevi la simularea Bacalaureatului

18 Mar 2024 3780

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 753

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 921

Iată „noul val“ al judecătorilor și procurorilor din România! Judecătoria Constanța, fruntașă la posturi libere pregătite pentru noii magistrați (DOCUMENTE)

14 Mar 2024 1630

Locuri de muncă Constanța Colegiul Comercial „Carol I” angajează paznic. Detalii

13 Mar 2024 680

Modificări în examenul de obținere a permisului de conducere. Despre ce este vorba

11 Mar 2024 1582

CSM Constanța Carol Popa, câștigător la triatlon, la Criteriul Primăverii, dar medaliat și la Naționalele de atletism (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1155

Consiliul Județean Constanța organizează concurs pentru conducerea executivă a DGASPC. Până când se pot depune dosarele?

10 Mar 2024 4360

Simona Halep - „Proba mea de sânge a stat peste două ore la o temperatură greșită!“. Ce spune Laboratorul de control doping

08 Mar 2024 729

Iată câți elevi au fost prezenți la ultima probă scrisă de simulare a examenului de bacalaureat

07 Mar 2024 663

Primăria Nicolae Bălcescu, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant. Detalii

07 Mar 2024 1002